Laura Rus: Un nouă de zece
E greu să scrii despre Laura Rus. Dacă vrei să-i faci biografia e foarte ușor, are o carieră stufoasă despre care există multe informații în online și prin ziare. Mai greu însă este să cunoști omul Laura Rus, despre care mulți cred că este genul „arogant și cu fițe”. Performanțele sportive și vizibilitatea mediatică te pot expune foarte ușor unor judecăți și prejudecăți facile.

Trofee: câștigătoarea Cupei României cu Pandurii Tg Jiu, titlul și cupa în Cipru cu Apollon Ladies, titlu în Danemarca cu Fortuna Hjørring, titlu și cupa în Belgia cu Anderlecht.
Golgheter în România, Cipru, Coreea de Sud și în ediția 2012-2013 a UEFA Champions League.
Cu cine a crescut Laura Rus
Lala, cum îi spune toată lumea, e una din cele mai norocoase fotbaliste din România. A reușit să-și construiască o carieră sportivă pornind dintr-un campionat de fotbal care de abia supraviețuia (cu doar 200-300 de jucătoare legitimate) și despre care puțini știau că există. S-a născut în Bocșa, un mic orășel de lângă Reșița, care nu-i oferea prea multe perspective, însă s-a nimerit să participe cu echipa liceului sportiv (deși ea era elevă la altă școală) la fazele finale ale campionatului liceelor. Aici a cunoscut-o pe Andreea Pașca, care juca deja la Pandurii, și așa a început totul.
La Pandurii Târgu Jiu a ajuns într-un moment favorabil. Marin Condescu investea masiv în echipa de băieți iar de aceste beneficii se bucura și echipa de fete: cazare la hotel, antrenamente pe terenurile băieților, colectiv de jucătoare bine cotate. Lala a avut la club oportunități similare cu cele pe care le au fotbaliștii. Iar modul în care s-a dezvoltat ulterior arată ce poate însemna pentru o jucătoare șansa de a juca în condiții decente acest sport. Ajunsă acum un model pentru micile fotbaliste din România, Lala a stat în jurul unor jucătoare importante ale vremii. A stat și a învătat. ”Am avut marea oportunitate să joc cu Amza, cu Burtică și cu Laslo. Mi se ridică părul pe mâini când mă gândesc că chiar am avut șansa să joc cu așa jucătoare, și ideea e că am stat lângă ele să învăț.”
Golgheter în Champions League
Totuși, o carieră de peste 15 ani nu se poate baza doar pe noroc. O vorbă românească spune că ”norocul ți-l faci cu mâna ta”, iar asta a făcut și Lala după împlinirea primului vis, acela de a juca într-o echipă. După ce simți fiorii unui meci oficial, ambiția preia controlul iar obiectivele sunt doar niște check-pointuri prin care treci mereu cu gândul la ce urmează. Deși talentul era acolo, ea a știut că nu era îndeajuns.
Fotbalul a purtat-o prin alte lumi, fotbalul a maturizat-o și i-a dat direcții spre care nu îndrăznea să spere. Consideră perioada Sporting de Huelva una definitorie pentru parcursul ei în fotbal, deși marile performanțe au fost atinse cu Apollon Limassol și Fortuna Hjørring. România se mândrește cu două golghetere Champions League, Gabriela Enache (Codru Chișinău) în sezonul 2001-2002 și Laura Rus (Apollon Limassol) în sezonul 2012-2013. ”Mi-am pus mâinile în cap pe tastatura, am plâns și a venit mama la mine <Ce-i?> , <Mama am ieșit golgheter>, mama <Ce-i aia?>, zic eu <Gholgheter, cea mai bună marcatoare, cele mai multe goluri în Champions League>. Plângeam.”
„Mereu voiam noi provocări în viața mea”
A plecat de acasă cu o spaniolă învățată din serialul Rebelde și a ajuns până în celălalt capăt al planetei, în Coreea de Sud. Firea ambițioasă a făcut-o să nu se dea în lături de la provocări și decizii dificile. ”Nu m-am gândit cât de greu o să-mi fie, că-s pe altă planetă, că-s pe altă parte a lumii, pur și simplu l-am sunat și am zis că accept. Am plâns două săptămâni la rând în fiecare zi. Am avut 34 de meciuri într-un sezon, era foarte greu”
Anii petrecuți în fotbal, țările și mentalitățile diferite și-au pus amprenta pe evoluția și gândirea Laurei Rus. S-a întâmplat de multe ori să fie considerată un ghimpe în coastă pentru că nu s-a ferit să spună ceea ce crede chiar cu riscul repercusiunilor negative. A știut că pentru a avea vreo șansă nivelul jocului ei trebuie să fie mereu unul ridicat, că singura modalitate de a nu cădea în derizoriu este să dovedești de fiecare dată că meriți să fii în primele 11.
Fotbalul feminin și marketingul
Deși un fenomen răspândit de ani buni în țări mai civilizate, marketarea fotbalului feminin face primii pași și la noi. Până nu demult un produs de a cărei imagine nu se folosea nimeni, naționala feminină pășește timid în era comercialului și se asociază cu Penny și Head&Shoulders.
De asemenea, Laura Rus este prima fotbalistă din Romania care semnează un contract de imagine cu un brand. Din 2019 ea este imaginea Acerbis România, un brand de articole sportive care în ultimii ani s-a implicat activ în fotbal și futsal feminin. În Vest astfel de asocieri sunt la ordinea zilei: Lieke Martens (Barcelona) este imaginea Pepsi, Vivianne Miedema (Arsenal) este susținută de Adidas. Anul trecut Ada Hegerberg (Olympique Lyonnais) a semnat un contract record cu Nike, în valoare de 1 milion de euro.
O amintire din lumea civilizată este și dubla istorică dintre naționala României și echipa Statelor Unite, la acea vreme de trei ori campioană mondială și de patru ori campioană olimpică. După un parcurs foarte bun în campania de calificare la Euro 2017, echipa României a fost invitată să joace două meciuri amicale alături de SUA. A fost 8-1 și 5-0 și tot ce preferăm să ne amintim ține de orice altceva decât ce s-a petrecut în cele 180 de minute de meci. Asta și golul Laurei Rus în poarta lui Ashlyn Harris.
Unde vedem fotbal feminin?
Laura Rus este o jucătoare care înțelege responsabilitatea și rolul pe care îl are prin expunerea mediatică. Este un personaj care nu este străin de presă, stă să vorbească cu toată lumea și dă curs cu bucurie interviurilor la care este invitată. Și aproape de fiecare dată semnalează slaba mediatizare a fotbalului feminin în România. Fotbalul feminin nu se prea vede la tv.
Față de alți ani situația este ușor ameliorată, anul acesta am avut șansa să vedem trei meciuri în direct la tv: Croația – România (PRO X); finala CL Barcelona – Chelsea (în direct pe Looksport; live delay pe Digisport) și Olimpia – Heniu, finala Cupei României (Digisport). De asemenea, începând cu playoff-ul acestei ediții de campionat Federația a început să difuzeze pe canalele proprii de social media câte un meci pe etapă. Progresul este vizibil când pleci de la nimic, important e că ne-am trezit și noi.
După 13 ani acasă
Într-o lume închisă de coronavirus, la 33 de ani și cu o carieră bogată în spate, întoarcerea acasă părea varianta câștigătoare pentru Lala. Transferul ei și al Cosminei Dușa la Fortuna Becicherecu Mic a fost considerat un pas mare spre îmbunătățirea campionatului autohton. Ceea ce părea o alegere potrivită s-a transformat pe parcursul sezonului 2020-2021 într-un fiasco.
A fost un sezon complicat, cu situații greu de anticipat, costuri mult mai ridicate și decizii discutabile în organizarea campionatului în an de pandemie. Hotărârea Comitetului de urgență din 15 februarie 2021 aprobă calendarul L1, L2, L3 și Cupa României propus de reprezentantul fotbalului feminin în Comitetul Executiv. De abia în februarie 2021 au apărut primele informații oficiale în ceea ce privea Cupa României la fotbal feminin , în condițiile în care competiția masculină s-a desfășurat fără probleme încă din toamna lui 2020. Această decizie luată într-un târziu a dus la aglomerarea programului.
Un campionat „optimizat”
O lună mai târziu, pe 22 martie 2021, vine o altă hotărâre aprobată de Comitetul de urgență prin care, în plin retur, se modifică programarea meciurilor. Într-un sezon deja aglomerat, cluburile decid compactarea programului, totul pe considerente financiare. Astfel, un club de Liga 1 a disputat meciuri în felul următor: în luna martie trei meciuri; în luna aprilie trei meciuri; în luna mai șapte meciuri iar unele echipe chiar opt sau nouă meciuri. Fortuna Becicherecu Mic a fost singura echipă care s-a opus acestei propuneri.
Decizia luată pentru ”optimizarea cheltuielilor de testare” a fost benefică pentru finanțele cluburilor, nu și pentru jucătoare. Cu meciuri o dată la trei zile, disponibilitatea jucătoarelor, multe dintre ele angajate sau eleve, a fost mai redusă. De asemenea, ritmul alert a dus la apariția oboselii cronice, a accidentărilor, iar periodizarea antrenamentelor nu a mai fost posibilă. O astfel de abordare, în care regulile se schimbă din mers, nu reprezintă o bază solidă în vederea creșterii valorii și competitivității fotbalului feminin românesc.
Cu toate că numărul echipelor feminine a crescut și aparent jucătoarele de fotbal au ceva mai multe oportunități pentru a practica fotbalul, dezvoltarea sportivă în România este împiedicată de modul de desfășurare și dinamica actorilor implicați în competițiile interne. Organizarea se bazează pe un dialog exclusiv cu conducătorii cluburilor urmărind interesele acestora fără să se țină cont de nevoile și experiențele jucătoarelor. În acest context, posibilitatea de a performa și de a crește în „normalitatea disfuncțională” a campionatului intern este doar excepțională.
”Aș vrea să joc la Steaua”
Drumul la Fortuna Bechicherecu Mic s-a înfundat, dar povestea nu se termină aici, Lala e conștientă că timpul e limitat și nu trebuie irosit pe situații care nu îți aduc mulțumire. Anunțul noii echipe va veni curând, e hotărâtă să profite la maxim de oportunități.
Consideră că i se potrivește campionatul spaniol, de unde deși a avut oferte a ales altfel. Nu regretă deciziile luate, însă îndeamnă la analiză. ”Toată lumea <Unde vrei să joci?> <Barcelona>; <de ce?> <Păi că acolo e Messi> zic stai, care e obiectivul tău? Că joacă Messi acolo? Nu, mie îmi place că au un stil de joc, nu că e Barcelona sau Real Madrid, și Real Madrid și-au făcut acum echipă, erau în Liga a 2-a.”
Lala rămâne Lala
Pe teren e bătăioasă, vulcanică și încărcată cu o supradoză de determinare. Limbajul non verbal trădează de multe ori presiunea și frustrarea generată de meci. Dar Lala rămâne Lala, unii o iubesc, alții nu prea. Când tragi linie rămân doar rezultatele și oamenii cărora le-a influențat viața.
Rămâne jucătoarea Laura Rus, una dintre puținele fotbaliste din România care au reușit să se dezvolte și să atingă performanța în afara ecosistemului Clujana sau U Olimpia Cluj. Rămâne jucătoarea rebelă care a pus umărul la rezultatele echipei naționale, bune sau rele.
Rămâne omul Laura Rus care a dat ceva înapoi comunității din care a plecat și care prin acțiunile ei umanitare și sociale determină schimbarea. Nu e un om perfect, dar e un om care vrea să schimbe ceva într-un ocean de blazare!
un interviu de Teodora Căbuț & Ileana Szasz
montaj Alexandra Diaconu
foto Mihai Cibia – www.sporturescu.com