Prezent

Cosmina Dușa – Lipici la gol, fotbal full time

Pentru unele dintre fete practicarea unui sport poate însemna doar o oportunitate de a face poze de insta sau un alt mod prin care să pară cool. Toate astea însă nu sunt valabile în cazul Cosminei Dușa, care atunci când și-a dat seama că vrea să facă o carieră în fotbal ca jucătoare de performanță a făcut tot ce a putut pentru a-și convinge mama să o lase să se exprime așa cum simte.

Astăzi a venit rândul uneia dintre cele mai experimentate jucătoare ale României să fie trecută în revistă, o jucătoare cu un cv impresionant care a stat timp de opt ani departe de casă pentru a-și îndeplini visul de a juca fotbal la cel mai înalt nivel. 


De la Cluj în Grecia


Cosmina are 30 de ani, este originară din Iernut, Mureș și joacă fotbal de când se știe. Cariera sa a început la vârsta de 17 ani când a plecat din casa părintească pentru a practica fotbalul într-un cadru organizat la CFF Clujana. Echipa orașului de pe Someș a fost rampa de lansare spre un transfer internațional la AS Volos 2004 din Grecia. În 2010 a simțit că a venit timpul să înceapă un nou capitol în viața sa, așa că a decis să se reîntoarcă în țară, tot în Cluj, dar de data aceasta pentru a îmbrăca tricoul Olimpiei. 

Dacă vă întâlniți vreodată cu Cosmina, nu o strigați pe numele ei că s-ar putea să nu vă răspundă. Ne-a mărturisit că toată lumea îi spune ”Bolu” de la bolundă, poreclă pe care a primit-o după ce a înjurat un arbitru într-un meci de Champions League și a primit două etape de suspendare. Bolund e un regionalism provenit din limba maghiară și înseamnă nebun, smintit.


8 ani la 1670 km de România

În 2012, după doar 2 ani la Olimpia a simțit că o schimbare radicală de viață este ceea ce are nevoie, iar astrele s-au aliniat în momentul în care a primit o ofertă de la o echipă din Turcia, Konak Belediyespor. N-a fost ușor din prima, dar ambiția a făcut-o să treacă peste toate barierere, inclusiv cea lingvistică. Cosmina Dușa vorbește la perfecție limba turcă. În vara acestui an a revenit în campionatul intern la Fortuna Becicherecu Mic, echipă care a terminat sezonul trecut pe podiumul Ligii 1 și care anul acesta are ca obiectiv câștigarea campionatului.

“Turcia nu a fost o alegere făcută special. Am vrut să plec din țară, simțeam nevoia de o schimbare și de ceva mai mult din punct de vedere fotbalistic. A venit oferta din Turcia, am acceptat-o și mă bucur foarte mult că am făcut-o. Turcii au o cultură foarte diferită de a noastră, mi-a fost greu la început, dar m-am acomodat în timp. A început să îmi placă, ușor am ajuns să iubesc această țară, de aceea am și stat acolo 8 ani. Iar acum Turcia este ca o a doua casă pentru mine. “



În teren


Cosmina dă totul la fiecare antrenament, este 100% concentrată mereu și în plus, face și antrenamente individuale, mai ales pe partea de forță. După înfrângeri, își analizează foarte atent jocul și comunică foarte mult cu coechipierele, cu antrenorii, pentru că știe că împreună pot trece mai ușor peste momente grele. De asemenea, consideră că cel mai important într-o echipă este ca toată lumea să fie pe aceeași lungime de undă din punct de vedere sportiv. 

“În momentul în care concentrarea unei jucătoare în antrenament sau în meci este perturbată, suferim cu toții atât individual, cât și colectiv.“


Îndrăgostită de goluri


Atunci când știi ce îți dorești și iubești ceea ce faci continui să mergi înainte și să muncești din greu oricât de greu ar fi. Atacant de mare clasă, Cosmina a reușit să își pună în vitrină titluri de golgheteră de la aproape toate echipele pentru care a evoluat. Pasiunea te împinge de la spate să devii cea mai bună variantă a ta, iar pe măsură ce înaintezi pe acest drum și nu te abați de la el, mai devreme sau mai târziu apar și rezultatele. 

“Cu Konak am ajuns până în 16-imile UEFA Women’s Champions League, am câștigat 5 titluri de campioană și tot de atâtea ori am ieșit golgheterul campionatului.  Cu Olimpia Cluj am două campionate, două Cupe ale României și de două ori golgheter, marcând într-un singur sezon 103 goluri. Tot două campionate am câștigat și cu Clujana, o cupă și un titlu de golgheter. În perioada în care am jucat în România am fost aleasă de două ori cea mai bună jucătoare din țară. În campionatul grecesc am ieșit golgheter în sezonul în care am jucat acolo. “


Turcia și România în fotbalul feminin


La echipa națională avem fete ce joacă în Belgia sau Italia, altele au ales Spania dar oare cum arată fotbalul feminin într-o țară orientală ca Turcia? De la Cosmina am aflat că nivelul campionatului din Turcia este asemănător cu cel din România, neconsiderat profesionist. Diferența majoră este că absolut toate jucătoarele de primă ligă au salarii, spre deosebire de România, și din fericire pentru ele, au salarii foarte bune. Antrenamentele sunt structurate într-un mod asemănător, exercițiile sunt aceleași. Dar turcii sunt mult mai dezvoltați decât noi în sport.

Decizia de a se reîntoarce în România a fost una foarte grea, dar pe care pandemia a ușurat-o într-un fel. Vremurile nesigure pe care le trăim au făcut-o să se gândească mult mai mult la familie și astfel, a decis să se întoarcă pentru a fi mai aproape de cei dragi.


Bolu și echipa națională


Până în prezent a strâns 55 de convocări la echipa națională. Își amintește cu mare bucurie de momentul în care antrenoarea de la senioare, Maria Delicoiu, a venit la ea și i-a spus că se bazează pe ea la echipa mare și că la următoarea acțiune va fi convocată.

“Eram în cantonament cu naționala de junioare când doamna Delicoiu m-a luat deoparte și mi-a spus că la următoarea acțiune voi fi convocată. Vestea m-a făcut să fiu extrem de emoționată și totodată foarte mândră de mine. Toate riscurile, toate eforturile, au meritat, mi-am spus!”


Ce nu te omoară te face mai puternic


Deși întoarsă în România din această vară, Cosmina Dușa a apucat să îmbrace tricoul noului ei club doar în două partide de campionat. În luna septembrie a fost convocată la națională unde a suferit o accidentare gravă în timpul unui antrenament.

În final, am vrut să aflăm ce planuri de viitor are Bolu având în vedere accidentarea suferită. Ne-a povestit că a fost foarte supărată la început și că încă mai simte frustrări deoarece avea planuri foarte ambițioase, dar în prezent se concentrează pe recuperare. În toată această perioadă s-a antrenat alături de preparatorul fizic al Fortunei și a mers în fiecare zi la antrenamentele echipei, ca să nu ducă dorul colegelor.

Este mai motivată ca oricând să revină în forță pe terenul de fotbal, având în plan să mai joace câțiva ani buni și visează să câștige campionatul și să joce în UEFA Women’s Champions League cu Fortuna Becicherecu Mic.


un interviu de Diana Gheorghe & Ana-Maria Mîndruță

Surse foto: arhiva personală Cosmina Dușa, Diana Coltofean și Naționala României de Fotbal Feminin.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *