Fotbalul în aventura vieții Lilianei Șanta »

Ne întoarcem la sfârșitul anilor ’80 când practicarea sportului în mod organizat de către femei nu mai putea fi ignorat. Apăreau tot mai multe echipe iar prezența fetelor la turnee în sală și pe iarbă devenea o constantă. Cu toate acestea fotbalului feminin nu i se dusese vestea în țară. O problemă cu care acest sport se confruntă și astăzi este lipsa reprezentării. În principiu nu te vei apuca de un sport dacă vezi că alții ca tine nu îl practică, așa a fost și cazul intervievatei noastre.

Din Satu Mare, Liliana Șanta este o fostă componentă a echipei naționale de fotbal feminin între anii 1990-1997 și jucătoare emblematică la ICIM Brașov. Onorată cu titlul de Maestru al Sportului, a strâns peste 70 de selecții la prima reprezentativă în care a marcat 28 de goluri. De asemenea, pe lângă titlurile câștigate cu ICIM și Fartec, apetitul pentru goluri i-a adus de 2 ori titlul de golgheteră a campionatului României. În 2019 a revenit în sport și de atunci participă la probele Campionatelor Naționale de atletism Masters, competiție rezervată atleților de peste 35 de ani. Munca și devotamentul i-au adus până acum 3 medalii de aur și 4 de argint la probele de 200m, 400m și 800m.

Ca pentru multe alte fete nu fotbalul a fost primul sport practicat de Lili. A început timid în școala generală cu baletul, apoi gimnastică și într-un final atletism, sport care i-a fost călăuză până la poarta stadionului de fotbal. Cu sportul rege s-a întâlnit în curtea școlii sau uneori la ștrand, iar dintre coechipieri niciunul nu era ca ea.

A aflat că există fotbal feminin de abia în ’86 când a venit la București să dea admitere la Institutul de Educație Fizică și Sport (actual UNEFS). ”Ieșind de la un antrenament la atletism am văzut pe un teren alăturat o echipă de fotbal de fete făcând antrenamente cu antrenor, organizat și am rămas pur și simplu șocată, cum echipă de fotbal de fete?”

Echipa pe care Lili Șanta o văzuse era Spartac București iar entuziasmul a împins-o să ceară voie la un antrenament. De aici până la a fi chemată la echipă n-a fost mult, singura problemă era că Lili nu locuia în București și a trebuit să se întoarcă la Satu Mare a doua zi.

Deciziile regimului politic de dinainte de 1989 au făcut ca atâtia ani fotbalul feminin să nu aibă un cadru oficial de desfășurare, să nu aibă condiții și nici chiar jucătoare. La fel ca Lili Șanta au fost și alte fete care jucau cu băieții și care nu știau că există și echipe feminine de fotbal și că au și ele o șansă. Într-o societate ceva mai democratică decât cea de atunci, percepțiile și prejudecățile sociale legate de femei au persistat și au dus la o lipsă a interesului, a investițiilor și la o slabă mediatizare a fotbalului feminin. Reprezentarea femeilor în acest sport a rămas astfel problematică și mai are chiar și azi de parcurs un drum lung până să putem vorbi despre oportunități egale cu cele pe care le au fotbaliștii.

Deși exista dorința din parte clubului, legitimarea la Spartac București nu s-a întâmplat. În ianuarie 1987 însă, Lili este invitată să se alăture celei mai puternice echipe feminine la un turneu în sală desfășurat la Brașov. Acolo este remarcată de antrenorul lui ICIM Brașov iar după câteva luni, în ciuda vârstei fragede și a împotrivirii mamei, Lili Șanta se mută în orașul de sub Tâmpa.

Perioada de la Brașov este una înfloritoare, cu mai multe campionate câștigate și cu un număr impresionant de suporteri extrem de dedicați despre care Liliana își amintește și acum cu emoție. ”Niște oameni pe care nu o să îi uit niciodată în viața mea, veneau nu doar la meciurile de acasă, veneau cu noi la foarte multe meciuri din deplasare, exact ca și la băieți.” Cu toate astea, în acest timp în Satu Mare nimeni nu știa că există fotbal feminin.

În anii ’90, fabricile și întreprinderile care încă funcționau reușeau să își recompenseze sportivele cu salarii și prime. Regresul cel mai mare s-a produs odată cu fenomenul dezindustrializării care a afectat toată România și când finanțarea a fost sistată la mai toate echipele din campionat. De atunci, fotbalul feminin s-a bazat aproape exclusiv pe pasiunea pentru acest sport. În prezent nu există date publice cu privire la ponderea jucătoarelor cu contract din Liga 1, zvonurile fiind că puțin peste jumătate din echipele de prim eșalon își permit să își trateze jucătoarele ca pe niște profesioniste, oferindu-le salarii.

După ce ICIM a intrat în imposibilitatea de a-și susține susține financiar echipa, toate jucătoarele și staful tehnic au trecut sub conducerea uzinei Fartec, rezistând doar 2 ani. A urmat o perioadă de un an în care jucătoarele și-au găsit diverse echipe, inclusiv în Liga 2, doar pentru a putea evolua în continuare la echipa națională.

În ’96 fostele componente ale ICIM-ului revin la Brașov, însă având o nouă formă inedită de finanțare: sponsorizarea jucătoarelor individuale, un sponsor susținea una sau două jucătoare de la echipă. Astfel Lili Șanta și portarul ICIM-ului, Izabela Ștefănescu, ajung să fie susținute de fostul primar al Brașovului, George Scripcaru.

Fotbal feminin sub tricolor

Odată cu performanțele din campionat au venit și primele convocări la proaspăt înființata echipă națională a României. Cantonamentele aveau loc la Câmpina iar primele victorii internaționale au dat un plus de încredere în fotbalul feminin.

Oficializarea din 1990 a venit cu un val de entuziasm și susținere a echipelor naționale ce disputau partide în străinătate. Un astfel de episod s-a întâmplat și la un meci cu Israel la care au asistat numeroși suporteri români. ”Așa de bine ne-am simțit, să strige oamenii România, România, să te încurajeze pe un stadion în străinătate.”

Fuga de la lotul național

În ciuda entuziasmului din acea perioadă situația economică a țării era precară, iar salariul de fotbalistă nu asigura un viitor după încheierea activității sportive. În timpul unei deplasări cu echipa națională la sugestia unei cunoștinte, în mintea Lilianei Șanta încolțește ideea emigrării, iar de aici până la fapta în sine a mai fost doar un pas.

Era noiembrie 1997 iar echipa României se deplasa în Israel pentru un meci din preliminariile Cupei Mondiale din ’99. La plecarea din țară nimic nu anunța decizia capitală pe care Lili Șanta avea să o ia odată ajunsă în Tel Aviv. Aflând despre oportunitățile de câștig pe care le-ar putea avea în această țară despre care nu știa aproape nimic, decide să părăsească cantonamentul naționalei.

Astfel, în seara dinaintea întoarcerii în țară decide împreună cu o altă jucătoare, Teodora Anton (căsătorită Albon) – devenită după acest episod cea mai galonată arbitră din România – să fugă din hotelul în care era găzduită echipa.

Ce a urmat seamănă foarte mult cu scenariul unui film de acțiune: aruncat bagaje de la geam, sărit garduri și luat primul taxi spre o adresă necunoscuta. Adrenalină la cote maxime! ”Toată adrenalina asta, tot stresul ăsta, e o nebunie să faci așa ceva, două fete destul de tinere să rămână într-o asemenea țară… când am ajuns acolo (n. r. la gazdă) îmi tremura tot corpul și mie și la colega mea.”

Echipa națională s-a întors în țară fără cele doua jucătoare iar despre asta a scris inclusiv presa israeliană. E nevoie de mult curaj să faci toate astea, însă determinarea și firea puternică au ajutat-o pe Lili Șanta să treacă peste orice barieră. Consecința a fost o suspendare de 2 ani, timp în care nu a mai jucat fotbal. Rămasă fără acte, s-a dedicat în totalitate muncii.

Viața în Israel

După un timp s-a întors la fotbal la echipa Hapoel Tel Aviv însă nu s-a regăsit din prima, a urmat o scurtă trecere pe la Maccabi Tel Aviv, și într-un final a ajuns să joace cu sufletul deschis pentru Hapoel Petah Tikva. Condițiile nu erau deloc ușoare, trebuia să fie la muncă în timpul zilei iar seara se antrena pentru meciuri.

A rămas aproape 8 ani în Israel timp în care nu a mai ținut legătura cu fostele colege de la națională, munca fiind pe primul plan. Un rol a jucat și faptul că procesul de obținere a actelor a fost îndelungat. ”Am avut o schimbare șoc de viață pe care eu am acceptat-o pe loc, m-am adaptat noilor condiții pentru că mi s-a părut fascinant tot ce mi se întâmplă.”

Revenirea în țară

După tot acest timp a decis să se întoarcă în țară unde familia și prietenii o așteptau. Chiar dacă anii au trecut nu a renunțat la sport și din 2019 este legitimată la clubul Romanian Masters Athletics București. Sub îndrumarea antrenorului federal Robertino Tănase se pregătește pentru competițiile de masters, destinate atleților de peste 35 de ani.

Munca, talentul dar mai ales firea ambițioasă și puternică au dus-o spre rezultate și în acest sport, astfel că în 3 ediții ale Campionatelor Naționale de atletism Masters a strâns nu mai puțin de 7 medalii. ”Îmi doresc foarte mult să reprezint România în competițiile internaționale și la atletism, și îmi doresc medalii la Campionatele Balcanice! În funcție de puterea mea fizică și de pregătire, sper să alerg și la Campionatele Europene.”

Lili Șanta este un exemplu de ambiție, determinare, îndârjire, este o femeie independentă ce știe ce vrea de la viață și nu se dă în lături de la muncă. E important să avem asemenea oameni în viața noastră care să ne demonstreze că motivația e mai presus de orice.