Rodica Striblea, mintea limpede de la mijlocul terenului
Interviul cu Rodica Striblea este cel cu numărul opt din seria dedicată fostelor fotbaliste și probabil unul din cele mai grele interviuri de până acum. A fost dificil să reducem numărul de materiale extrase din cele două ore de discuție înregistrată, pur și simplu erau prea multe pasaje bune.

Originară din județul Botoșani, Rodica Striblea (căsătorită Horvath) a evoluat pentru echipa națională a României în perioada 2000 – 2007 pe postul de mijlocaș central. De-a lungul timpului a jucat în țară pentru ICIM Brașov, CFR Constanța, Regal București și Clujana Cluj. În perioada 1996 – 2000 a jucat în Turcia la Adana İdmanyurdu și Gürtaşspor Ankara.
De la jocul cu mingea pe imașul satului natal, Negreni, comuna Știubieni, povestea fostului căpitan al naționalei ne poartă prin anii de glorie ai Brașovului în fotbalul feminin. Acești ani speciali au fost și primii sub titulatura unui campionat oficial asigurat pe scheletul infrastructurii fostelor fabrici comuniste și a cooperațiilor muncitorești. Perioada 1990 – 1995 va rămâne în istorie ca cea mai prolifică și de succes perioadă din primii 20 de ani ai fotbalului feminin românesc prin prisma condițiilor și al numărului de echipe participante. Astfel, în această perioadă au activat între 20 și 42 de echipe, o cifră atinsă din nou abia în sezonul 2011-2012 când campionatul României era împărțit în două serii a câte zece echipe.
Pedepsită pentru că juca fotbal
Aventura Rodicăi Striblea la Brașov începe la 17 ani, când s-a mutat alături de sora sa pentru a urma cursurile școlii profesionale. Prin intermediul cumnatului află de echipa ICIM, proaspăt înscrisă în primul sezon al Diviziei A, și în ianuarie 1991 se alătură lotului. Același an aduce titlul de campioană la Brașov și implicit atenția presei asupra echipei. Însă toată această atenție se răsfrânge negativ asupra Rodicăi care dă de bucluc la școală.
După ce o vede în ziar, profesorul de mecanică (Rodica se pregătea să devină forjor tratamentist) își schimbă total atitudinea și începe să îi dea note proaste fără motiv. Chiar dacă era privit cu toleranță și pe alocuri simpatie, fotbalul feminin nu putea scăpa pur si simplu de discriminare și rolurile de gen patriarhale. ”De când a aflat că joc fotbal, a început să îmi pună patru, mă lăsase un trimestru corigentă. Eu care nu știam ce-i aia corigență, nu am avut note de zece dar nu aveam note sub șapte.”
Asistență record la meciurile cu CFR Craiova
În primii cinci ani de la înființarea campionatului feminin, lupta pentru titlu s-a dat mereu între aceleași două echipe: CFR Craiova și ICIM Brașov. De multe ori campioana se decidea în jocul direct dintre cele două, astfel că la meciuri se înregistrau asistențe record de 7000-8000 spectatori. Chiar și după 28 de ani Rodica își aduce aminte de meciurile încrâncenate cu Craiova și de Victorina Simion, spaima apărării. De Victorina Simion își aduce aminte toată suflarea fotbalistică a acelor vremuri, o atacantă de mare clasă ce a pus umărul la succesul echipei din Craiova.
La ICIM Brașov Rodica Striblea era doar o puștoaică față de jucătoare cu experiență precum Dana Vasilescu, Lucia Cormoș sau Lili Șanta. Se pregătea cot la cot cu ele în solicitantele cantonamente de iarnă și de vară de la Predeal sau Covasna și își făcea ucenicia pe postul de fundaș stânga.
În prezent, în județul Botoșani nu există nicio echipă de senioare înscrisă în vreo competiție oficială de fotbal feminin. Puțini știu însă că situația nu a fost mereu atât de neagră ca acum, la startul sezonului 1990-1991 în Divizia B evoluau echipele Voința și Confecția din Botoșani. Cea din urmă a reușit să promoveze în sezonul următor și să dea piept cu ICIM. Confruntările acestea erau mereu speciale pentru Rodi, juca acasă dar venea ca adversar. Erau și singurele meciuri unde l-a avut în tribune pe tată ei.
Turcia via Constanța
Începând cu sezonul 1993-1994 ICIM se transformă în Fartec Brașov, echipa fiind preluată de uzina cu același nume ce producea articole tehnice de cauciuc. Doar două sezoane a rezistat formația cu acest nume, echipa desființându-se chiar după ce ia campionatul în 1995. Astfel Rodica Striblea ajunge împreună cu alte colege tocmai la malul mării. La CFR Constanța apucă să joace doar o jumătate de sezon pentru că în ianuarie 1996, după un turneu în Turcia, decide să accepte oferta de transfer venită de la Adana İdmanyurdu.
În Turcia anului 1996 fotbalul feminin împlinea de abia trei anișori, însă entuziasmul era mare. Chiar dacă nu la fel de populat ca Ankara sau Istanbul, Adana este un oraș important din sudul Turciei, unde preocuparea pentru fotbalul feminin a fost prezentă. ”Era altfel văzut fotbalul față de România, nu știu cât de extins era la ei, dar era atât de mediatizat încât aveai impresia că acolo se joacă fotbal de când e lumea. Cel puțin noi așa aveam impresia. Să nu mai spun că în oraș nici nu puteai să ieși că deja știau, ah, ele sunt româncele. Tot timpul îmi puneam întrebarea <Vin să ne vadă pe noi cum jucăm că le plăcea enorm de mult ori așa era la ei?>”
Pe lângă Rodica Striblea în anii ’90 în Turcia au mai ajuns și alte jucătoare din naționala României precum Adriana Grigore, Victorina Simion sau Manuela Ducan. Deși a semnat doar pentru un retur de campionat, Rodica ajunge să rămână la Adana până în anul 2000. Evoluțiile bune și devotamentul față de echipa i-au adus Rodicăi recunoașterea, inclusiv pe stradă unde suporterii o numeau Hagi. Cu toate acestea, preferatul ei a rămas Ioan Ovidiu Sabău de la care a învățat multe lucruri. ”Eu n-am luat niciodată să zic, a, eu sunt Hagi, mie mi-a plăcut Neluțu Sabău. Păi eu când mă uitam la meciuri nu mă uitam la cât de frumos e fotbalistul, mă uitam la spectacolul pe care îl făcea el.”
Revenirea în țară și mutarea la Clujana
Întoarcerea în România a avut de-a face cu formarea lotului la proaspăt înființata Regal București, prima echipă românească participantă în Champions League. Deși clubul oferea condiții decente de pregătire, după doar doi ani și jumătate Regal se desființează și jucătoarele sunt nevoie să-și caute alte echipe. Rodica ajunge la Cluj-Napoca, unde Mirel Albon pregătea proiectul ce avea să marcheze fotbalul feminin românesc.
Clujana s-a clădit în jurul unui nucleu de jucătoare cu experiență, la care s-au adăugat foarte multe junioare la început de drum. Multe dintre acestea sunt acum la rândul lor jucătoare de bază în echipa națională. Clujana a fost echipa care a dominat încă de la începuturi, însă e important de menționat contextul în care se afla fotbalul feminin în perioada 2000-2010. Până în 2006 campionatul era format din două grupe a câte patru echipe (uneori și trei) iar câștigătoarea era desemnată după câteva meciuri de playoff.
”Te întorcea dacă scăpai singur la poartă, era offside”
Începând cu sezonul 2006-2007 se trece la un sistem unitar cu 10 echipe și meciuri de playoff între primele patru clasate. Odată cu creșterea numărului de echipe participante crește și competitivitatea și nivelul de joc. Astfel, în sezonul 2007-2008 Clujana reușește să se califice pentru prima dată în grupele principale ale CL. ”Mirel Albon era foarte ambițios și urmărea absolut toate meciurile din afară, din Germania, și își dorea ca echipa lui să joace bine și să ajungă cât mai sus. Să joace în Champions League, să fie jucătoare de elită, să poată da jucătoare la alte echipe.”
Rodica Striblea a câștigat alături de Clujana cinci titluri consecutive de campioană a României. Într-un campionat sărac, lipsit de resurse și idei, prea puține echipe reușeau să emită pretenții la titlu. Totuși, confruntările cu Pandurii Târgu Jiu rămân în memoria Rodicăi. Meciurile cu Pandurii erau mereu grele pentru că la prestația sportivelor din teren se adăugau și intervențiile arbitrilor în joc. ”Ne dădeam seama din jocul pe care îl presta arbitrul. Te întorcea dacă scăpai singur la poartă, era offside. Cel mai ușor așa puteai să demonstrezi, pleci cu mingea la picior din terenul tău, din jumătatea ta de teren, și când să ajungi în fața porții să te fluiere că a fost offside.”
Evoluția la lotul național
La echipa națională Rodica Striblea a ajuns prima dată în anul 1993, însă micile neînțelegeri cu Rodica Șiclovan și mai apoi transferul în Turcia au determinat o pauză de la lot. A revenit la națională după șapte ani, în 2000, timp în care animozitățile cu Șiclovan s-au mai temperat iar jocul Rodicăi se maturizase. Din fundaș lateral a ajuns mijlocaș central, postul favorit, mintea limpede care distribuia mingile.
”Între timp și experiență am prins mult mai multă, și încrederea pe care am avut-o acolo (n.r. Turcia) mie mi-a dat șansa de a face ce vreau eu cu mingea, jucam mijlocaș central. Era postul care mi-a plăcut cel mai mult mie, piciorului meu. Eu eram într-un fel jucătoarea care pasa mingile mai departe, nu aveam răbdarea de a sta să primesc, eu veneam tot timpul după minge în apărare.” Chiar dacă a lipsit o perioadă importantă, în cei șapte ani cât a fost prezentă, a reușit să strângă 75 de selecții la echipa națională pentru care a înscris 14 goluri.
Alături de națională și după retragere
Se gândește cu drag la echipa națională și încearcă să fie alături de ea cum poate. ”Am fost la două meciuri ale echipei naționale în ultima perioadă (…) cu Spania la Iași și cu Portugalia la Botoșani (…) știu că am ieșit de la muncă, am stabilit noi ora la care să ajungem și ne-am dus la Iași să văd fetele și să le susțin.” Atunci când vorbesc de regrete, sigurul menționat de toate jucătoarele care au evoluat în acele vremuri, este faptul că Federația nu s-a implicat mai mult, lăsând fotbalul feminin să existe dar fără sa contribuie la evoluția sa.
Dacă ne uităm în urmă, situația actuală este una fericită, dacă ne uităm în afara țării ne dăm seama că mai e mult de lucru. ”Eu cred că Federația dacă se implica mai mult și eram mai mult susținute altul ar fi fost și în perioada aia fotbalul feminin. Cel puțin eu așa am văzut că acum Federația e mult mai implicată față de anii din urmă, eu știu, și ca mediatizare și ca sponsorizare și ca echipamente.”
Retragerea din fotbal
Chiar dacă ar mai fi putut juca, în 2007, la 33 de ani, Rodica Striblea decide să își încheie cariera în fotbal ca urmare a unor nemulțumiri acumulate. Banii nu veneau niciodată la timp, ofertele de transfer primite de club erau uneori ascunse (practică întâlnită și în zilele noastre la unele echipe) iar starea generală de incertitudine accentua neajunsurile. „În momentul în care am zis <gata nu mai vreau să joc> mi-a zis (n.r. antrenorul) <Uite, ai ofertă din Rusia, nu ți-am spus până acum, acum îți spun, e alegerea ta>. Și am zis nu, decât să mă duc acolo și să n-am bani de avion să mă întorc, cum am pățit-o la Ankara, eu atunci prefer să mă las de fotbal. Nu a crezut la început, nici eu n-am crezut, m-am gândit că o să-mi treacă și o să mă reapuc. Atunci se înființase Nokia la Cluj, am făcut două săptămâni școală și am zis hai să încerc.”
După ce Nokia și-a închis fabrica de lângă Cluj, Rodica a decis să se mute cu soțul și copilul înapoi în satul natal de unde a pornit totul. Acum este îngrijitoare la școala din sat, însă nu prea mai are contact cu fotbalul. ”Chiar și acum mă sună președintele pe care l-am avut la Adana să-i caut jucătoare de fotbal așa cum am fost eu. Oricum mi-e dor de fotbal, mi-e dor de voleuri, de tot ce am făcut ca jucătoare.”
Întrebată dacă nu și-ar dori o echipă de fotbal, Rodi răspunde simplu: ”Nu-mi fac o echipă pentru că mie mi-a plăcut tot timpul să câștig. Chiar dacă a mai fost când am pierdut, plângeam în momentul în care pierdeam, dar nu știu dacă aș putea să am o echipă cu care să câștig.” Va mai trece o vreme până vom vedea o echipă din Botoșani în campionatul României.
un interviu de Teodora Căbuț și Ileana Szasz
surse foto: arhiva Rodicăi Striblea
One Comment
Roberto
De ce nu publicati tot interviul intr-un singur video mai lung? Super articol. Super interviu. Nu-mi vine sa cred cat de dezvoltat era fotbalul feminin in romania. Daca nu descopeream blogul vostru si interviul acesta as fi putut paria orice ca inainte de 2005 nici nu se juca fotbal feminin in Romania, si cred ca sunt multi care gandesc ca mine… DAR cand o vad pe doamna Rodica vorbind de transferuri in turcia, de CHAMPIONS LEAGUE, de blaturi si arbitri corupti, de rivalitati intre echipe DE SUTURI IN VINCLU DE LA JUMATATEA TERENULUI WOOOOW:)) O SA URMARESC FOTBALUL FEMININ MAI CU ATENTIE ( ma refer la cel romanesc, fiindca ma mai uitam la meciurile SUA la cupa mondiala:)