Camelia Humulescu, prima reprezentantă a Moldovei la națională »

Cu fiecare interviu realizat ajungem tot mai departe în vasta, necunoscuta și obscura istorie a fotbalului feminin. Ușor, ușor începe să se contureze harta fotbalului feminin din anii ’90 și începutul anilor 2000. Săptămâna aceasta ajungem în Moldova, zonă care, de-a lungul timpului, a dat naștere unor echipe de fotbal feminin, însă cele mai multe fără continuitate.

Originară din Iași, Camelia Humulescu (căsătorită Obada) este o fostă jucătoare în naționala României de fotbal feminin în perioada 1990-1993. A jucat până în 1995 pe postul de mijlocaș dreapta pentru Voința Iași, ICIM Brașov, Confecția Victoria Botoșani și Zimbrul Suceava.

Mai jos de locul doi

În materialele anterioare am vorbit foarte mult despre experiența jucătoarelor la echipe care au câștigat campionate, care erau mereu în top. Narativul echipei de succes își face mult mai ușor loc în atenția publicului, însă nu oferă o imagine completă a peisajului. În prima jumătate a anilor ’90 echipele care dominau competiția internă, precum ICIM Brașov, CFR Craiova sau echipa din Oradea, aveau avantajul resurselor și a infrastructurii puse la dispoziție de fostele fabrici din perioada comunistă. În același timp echipe precum Răsunetul Bistrița, Venus Brăila sau Voința Iași se luptau pentru supraviețuire. La ultima a jucat și Camelia Humulescu.

Povestea protagonistei noastre se suprapune pe scurta și liniștita istorie a primei echipe de fotbal feminin din Iași, Voința. Asociațiile și cluburile ”Voința” din toată țara erau exprimarea sportivă a sistemului de cooperație meșteșugărească. Gruparea din Iași a reunit sporturi precum handbal, baschet, badminton, fotbal, judo, sah, popice, orientare sportivă, modelism și din 1990 fotbal feminin.

Nașterea voinței

Totul a pornit de la lansarea Cupei Libertatea, prima competiție oficială cu faze regionale și naționale. Iașiul avea nevoie de o reprezentantă, astfel Voința a început să caute jucătoare cu care să participe în competiție. Printre ele s-a numărat și Camelia Humulescu, o tânără handbalistă de 20 de ani, cu aplecare spre fotbal. Trecerea de la un sport la altul n-a fost așa grea după 8 ani de handbal de performanță. Oportunitatea de ajuca fotbal a fost însă, mult mai atrăgătoare.

Gazeta Sporturilor din 12 aprilie 1990 anunța componența grupelor participante astfel:

Grupa 1 – Voința Ploiești, Inter SSMB București, CFR Transporturi Constanța și Voința Medgidia;

Grupa 2 – Unirea Tricolor București, Cetina Dr Turnu Severin, CFR Craiova, IMGB București;

Grupa 3 – Felix FCE București, Triumf Motoare Diesel București, Dunărea Giurgiu, SC Bacău;

Grupa 4 – ICIM Brașov, Țesătoria Codlea, Carpații Agnita, Spartacus Brașov;

Grupa 5 – Femina Fălticeni, Zimbrul Suceava, Victoria Onești, Voința Iași;

Grupa 6 – Olimpia Baia Mare, Rapid Oradea, Răsunetul Bistrița, Flamura Satu Mare.

Câștigătoarea fiecărei grupe se califica în faza superioară unde întâlnea alte două formații. Rezultatele stabileau atât semifinalistele cât și componentele viitoarei Divizii A.

Voința Iași a făcut parte din cele 12 formații aliniate la startul primului sezon oficial al Diviziei A. Condițiile erau modeste, însă elevele lui Mircea Andrioaie compensau cu spiritul de sacrificiu și satisfacția că în sfârșit au unde să joace fotbal. ”Făceam patru antrenamente pe săptămână și din dorința de a ne afirma mai ceream, nu erau de ajuns patru antrenamente.”

În România, anul 1990 nu putea fi decât primul

În mai 1990 Comisia pentru Fotbal Feminin a organizat pe stadionul „Lia Manoliu” o selecție în vederea formării lotului național. Astfel, fiecare antrenor al echipelor nou înființare era invitat să trimită 5 jucătoare. Tânără, neexperimentată și timidă, Camelia Humulescu a participat fiind propunerea din partea Voinței Iași. Calitățile atletice și determinarea Cameliei au atras atenția antrenorului Iulian Vîlcu de la Spartac București. Tot Iulian Vîlcu a descoperit-o și pe Lili Șanta.

Își aduce aminte cu emoție de acea perioadă, la selecțiile organizate timp de două zile s-au prezentat aproape 200 jucătoare din toată țara. În ciuda tracului și a zbuciumului interior, Camelia a reușit să dovedească în teren că își merită locul pe lista celor 22 de jucătoare din lotul lărgit al României.

Cantonamentul de la Craiova

În România, anul 1990 nu putea fi decât primul. Deși sună apăsător și redundant să tot repetăm cuvântul ”prim”, el a dat culoare și semnificație acestui sport fragil și îmbrăcat în sfârșit în echipament oficial. Așadar, următorul pas a fost participarea la cantonamentul naționalei desfășurat la Craiova, unde sub conducerea lui Virgil Popescul și a lui Iulian Vîlcu România pregătea prima acțiune internațională. Despre această experiență povestește și Lucia Cormoș într-un alt interviu.

Pe lângă provocările de ordin sportiv, acțiunile cu lotul presupun și formarea unui grup care să funcționeze atât în teren cât și înafara lui. Camelia Humulescu recunoaște că integrarea în grup a fost o adevărată provocare, n-a fost ușor să își înfrângă firea emotivă și să se adapteze unui mediu în care în afară de fotbal nu împărtășea cu nimeni nimic. ”Presiunea era mare pentru că eu veneam dintr-o zonă a Moldovei din care nu eram decât eu și trebuia să fac față atât jocului cât și micilor răutăți. Eu fiind o fire mai emotivă îmi trebuia ceva timp să pot să-mi dovedesc calitățile.”

România în străinătate

A urmat pimul turneu internațional amical, ”Messina 90”, din iunie 1990, unde alături de România se mai întreceau FC Palermo, Selecționata Olimpică Italia și FC Salernitana. Așteptările erau destul de scăzute. România, în mai puțin de 3 luni de la decizia de înființare a Comisiei de Fotbal Feminin, a încercat să pună în funcțiune o echipă națională și un sistem competițional intern. ”Să încercăm pe cât posibil să facem față, nicidecum să obținem rezultatul care a fost unul deosebit.” Nou inființata echipă națională, a câștigat prima sa competiție internațională.

Sacrificiul pentru echipa națională era dus, uneori, până la extrem. Un astfel de episod este cel în care jucătoarea din Moldova mărturisește o ipostază în care a jucat cu sângele curgându-i din ghete de teamă să nu-și piardă locul în echipă. ”Din cauza ghetelor făceam panarițiu, am jucat cu unghiile căzute, știu că îmi curgea sânge din gheată, atât la stângul cât și la dreptul, dar n-am spus la nimeni.”

Împrumutul la Brașov

Întoarsă la Iași, Camelia Humulescu a pus umărul din postura de căpitan la jocurile tot mai solide ale Voinței. Tânăra aripă dreaptă s-a remarcat prin viteză și tenacitate, astfel în iarna anului 1991 este împrumutată pentru 6 luni la ICIM Brașov. Echipa de la poalele Tâmpei se afla în luptă directă cu rivala CFR Craiova pentru titlul de campioană. Mutarea la Brașov a fost destul de grea, însă dorința de a juca fotbal i-a dat Cameliei oportunitatea să întâlnească oameni cu care să creeze legături pe viață. Și acum după atâția ani păstrează legătura cu jucătoarea Dana Vasilescu căreia îi este recunoscătoare pentru ajutoul pe care i l-a oferit în acea perioadă.

La ICIM Camelia a fost pusă într-o ipostază nouă și plină de semnificație. Aici a învățat ce înseamnă să fii profesionist și să respecți un angajament luat. Anul era 1992, luna era mai și ICIM Brașov juca în ultima etapă din campionat cu Voința Iași. Zarurile erau deja aruncate, orice s-ar fi întâmplat în această partidă nu mai putea influența rezultatul final, CFR Craiova avea să fie noua campioană a României.

Chiar dacă pentru echipă acest meci nu mai avea nicio miză, pentru Camelia era singurul meci în care n-ar fi vrut să intre. Cu toate acestea, indicațiile antrenorului de la ICIM, Nicolae Adami, erau clare: „<nu există să nu joci!> Parcă ieri s-au întâmplat lucrurile astea, în meci nu mă regăseam, nu reușeam să pasez, nu mă puteam concentra. La pauză domnul Adami mi-a spus (…) <vezi că contractul tău se termină după acest meci și dacă tu nu reușești să te impui s-ar putea să pierzi și locul de la națională.>”

Desigur, ”muștruluiala” a fost cam dură însă a reușit s-o scoată pe Camelia din starea de amorțeală, marcând două goluri. ”După meci am mers la domnul Adami (..) și mi-a spus <Nu uita, tu ca jucătoare indiferent de echipa la care joci trebuie să-ți faci treaba până la sfârșit ca și sportiv.>”

Unele dau, altele n-au

Transferul la Brașov a expus o realitate caracteristică puținor echipe de fotbal feminin: există locuri unde ești plătită să joci fotbal. La Iași nu exista așa ceva, echipa era susținută de cooperația meșteșugărească din oraș și de o pizzerie. În schimb, la Brașov, sportivelor li se oferea un contract cu întreprinderea de care aparținea echipa (respectiv ICIM) plus prime pentru victoriile obținute.

La Iași, la fel ca în alte părți, nu era ușor să faci performanță. Camelia își aduce aminte că de multe ori era nevoită să lucreze ture de noapte pentru a ajunge la antrenamente. În ciuda acestor sacrificii dragostea pentru fotbal a reușit să fie suficientă cât să o motiveze să continue. Camelia Humulescu a avut posibiltiatea să joace la echipe mult mai bine cotate, chiar și în afara țării, însă a rămas loială Iașiului. A luptat pentru echipă până la final, unul abrupt, cu câteva etape înainte de terminarea sezonului 1992-1993. Voința Iași s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta la trei meciuri, astfel fiind exclusă din campionat și mai apoi desființată.

De la Iași la Botoșani

Au urmat doi ani de drumuri și interminabile deplasări. Fotbalul s-a sfârșit la Iași, însă Camelia a ales să joace în continuare în Divizia A pentru Confecția Victoria Botoșani. Totuși, deplasările lungi, serviciul din Iași, antrenamentele la care nu mai reușea să ajungă s-au reflectat în forma sportivă a Cameliei Humulescu. Astfel, la doar 25 de ani alege să se retragă din fotbal și să își întemeieze o familie.

Dacă startul sezonului 1990-1991 alinia două echipe din Moldova în Divizia A și alte opt în Divizia B, odată cu trecerea timpului și închiderea fabricilor acestea au dispărut rând pe rând. În sezonul 1997-1998, Sirena Galați era singura echipă din Moldova rămasă în competițiile oficiale. A mai rezistat până la finele lui 2000 când s-a desființat.

Emoția imnului

Începutul noului mileniu marchează și intrarea într-un fel de Ev Mediu al fotbalului feminin, cu 7-8 echipe, uneori și 5-6 care se luptau pentru cucerirea titlului. Falimentul și excluderile erau deja firești. De abia în sezonul 2011-2012 o echipă din Moldova ajunge iar în prima divizie, în postura grupării Navobi Iași.

Viața s-a schimbat foarte mult pentru Camelia Humulescu. La fotbal a mai ajuns prin intermediul fiului, însă acum se ocupă de o mică afacere de familiei în domeniul tâmplăriei. Cu toate că au trecut aproape 26 de ani de la retragere, amintirea emoțiilor trăite ca jucătoare i-a revenit puternic. Crede că doar un eveniment precum nunta copilului ei ar mai putea să-i trezească sentimente atât de puternice.

Fosta aripă dreaptă a României sfătuiește fetele să se apuce de fotbal și să nu țină cont de prejudecățile societății: ”Fetele care doresc să practice acest frumos sport să nu se lase influențate de gura lumii și să dea frâu liber pasiunii. Sportul ne pregătește pentru viață, ne educă și ne poate aduce performanța.”