Mihaela Burtică, jucătoarea rebelă a fotbalului românesc
Cu puține mențiuni în presa vremii, povestea fotbalului feminin din anii ’90 și ’00 este acoperită în bună parte de uitare. Informații fragmentate de memorie, fotografii și decupaje din ziare stau ascunse la fotbalistele care au trăit experiența.

Adriana Mihaela ”Mela” Burtică este o fostă jucătoare de fotbal cu o carieră la care orice fotbalistă visează. Ea a îmbrăcat tricoul naționalei României în 109 apariții în perioada 1998 – 2011. S-a consacrat pe postul de fundaș stânga la Voința Conpet Ploiești, cu care are două titluri de campioană, dar a evoluat și în Champions League pentru Regal București și Codru Chișinău (Moldova). De-a lungul timpului a mai jucat și la: Smart București, Pandurii Târgu Jiu, Karlsruher SC (Bundesliga 2), Ripensia Timișoara, Atletic Montaquila (Serie B), CS Brazi, Blue Angel Cristian sau Real Craiova.
Lucia Cormoș și Lili Șanta au zugrăvit peisajul fotbalistic proaspăt apărut oficial în 1990 în timp ce Cristiana Drăgan a preluat descrierea și a dus-o până aprope de finalul anilor ’90 de unde începe drumul protagonistei noastre de astăzi.
Fotbalul feminin prahovean
Chiar dacă a ajuns să joace fotbal datorită fraților ei, hoinărind pe maidanele de la marginea Ploieștiului, Mihaela avea să transforme această pasiune într-o carieră de invidiat. La începutul anilor ’90 prea puține fete ajungeau la fotbal direct, cele mai multe fiind selectate din cadrul altor secții sportive precum handbal sau atletism. Dacă în prima generație de fotbaliste legitimările apăreau în jurul vârstei de 18-20 ani și nu prea puteai vorbi de junioare, situația se schimbă ușor ușor cu generația Mihaelei Burtică care face pasul în fotbal ceva mai devreme.

Mela a fost descoperită de profesorul Lipănescu și la doar 15 ani se legitimează la Voința Ploiești, unde deși era printre cele mai tinere a reușit să impresioneze rapid cu agilitatea și tehnica sa. ”Pe Victorina (n.r. Simion) am prins-o un pic, doamne ce mi-a plăcut, dar eram mică atunci aveam 15 ani. Țin minte că dădea niște goluri de la 20-30 m și la vinclu…la cornere avea o detentă și o precizie extraordinară.”
Primul titlu
În ’97 echipa își schimbă numele în Voința Conpet Ploiești după ce finanțator principal devine compania de stat responsabilă de distribuția petrolului din România. Implicarea dă roade iar la finele sezonului 1998-1999 Conpet Ploiești câștigă primul titlu de campioană a României și nu oricum ci într-o manieră categorică. Sfârșitul sezonului următor găsește echipa ploieșteană tot pe primul loc, însă după o luptă ceva mai strânsă.
Odată cu rezultatele bune au crescut atât notoritetatea echipei cât și pretențiile. Conpet a decis să nu mai susțină performanța, redirecționând fondurile iar mai apoi în 2001 desființând secția de fotbal feminin. ”Au mai rămas fetele un an și apoi s-a desființat echipa. Adevărul e că dacă ai rezultate trebuie să faci ceva.”
Transferul „Regal” și prima participare în Champions League
Cu Conpet afară din schemă, tranferul la ambițioasa echipă Regal București a venit natural. Ambițiile mari și bugetul consistent au făcut ca nu mai puțin de 11 jucătoare de echipă națională să se regăsească în lotul Regal. Astfel la finalul sezonului 2000-2001 pentru prima dată în istorie titlul de campioană a României ajunge la București.
Regal reușește să se impună și în sezonul următor iar acest fapt asigură, pentru prima dată în istoria fotbalului feminin românesc, prezența unei echipe locale în preliminariile Champions League . Prima competiție europeană dedicată fotbalului feminin se numea UEFA Women’s Cup iar România a avut astfel o reprezentată încă din al doilea an de la înființare.
Grupa de calificare a avut loc în Grecia unde Regal avea să înfrunte Trondheim (Norvegia), Saestrum Zeit (Țările de Jos) și Paok Salonic (Grecia) pentru podium. În primul joc echipa din România a reușit să se impună cu 3-0 în fața formației elene, însă următoarele meciuri cu Cu Saestrum și Trondheim s-au încheiat cu înfrângeri.
Partenere atât în apărare cât și la năzbâtii, Mela și Bilă (Sorina Amza) sunt protagonistele unui episod amuzant în deplasarea din Grecia când, contrar instrucționilor, fug de la cazarea echipei să facă baie în mare. ”Unde e Burtică, nu e Burtică, unde e Amza?”
După aventura europeană totul se schimbă când Mihaela Burtică se transferă pentru o scurtă perioadă de timp la Smart București. De aici următorul pas a fost transferul internațional în anul 2003 la Codru Chișinău formație pentru care mai evoluau și alte nume grele precum Daniela Pufulete sau Mărioara Berinczan.
Primul transfer în străinătate
Cu Codru, Mela și-a mai pus în vitrină medalia de campioană și a mai bifat o participare în preliminariile Champions League. Astfel a pus umărul la o performanță deosebită pentru echipa moldovenească: locul 2 într-o grupă cu echipe din Belarus, Estonia și Ungaria.
În 2005 revine în România la Pandurii Târgu Jiu, echipă cu care reușește o finală de Cupa României și un meritat loc 2. În 2007 Mihaela Burtică părăsește România după ce primește o dublă suspendare și de la echipa de club și de la cea națională.

”Aaa, e Burtică, a băgat 3 Scaieți”
Deși cu o ascensiune fulminantă, Mela ajunge în lotul național deabia în 1998 și debutează într-un meci cu Bosnia. Cantonamentele lungi și exigențele de la lotul național nu se potriveau foarte bine cu personalitatea exuberantă a Melei.
Glumele erau la ordinea zilei și insubordonarea se manifesta vocal, cu toate acestea conducerea echipei găsea mereu căi de a depăși situațiile ivite.”Sau dacă se asculta o muzică, <Aaa, e Burtică, a băgat 3 Scaieți> ea ( n. r. Rodica Șiclovan, team manager) nu zicea 3 Sud Est, 3 Scaieți, pe mine mă lua”
Cantonamentele naționalei aveau loc la Câmpina, foarte aproape de casa Mihaelei astfel că nu de puține ori au fost momentele în care aceasta ”evada” pentru câteva ore și fugea acasă la părinți. Deși era considerată de multe ori capul răutăților, pe teren se dedica 100%, altfel nu ar fi reușit să fie a patra cea mai selecționată jucătoare de fotbal feminin din România.
Nici măcar deplasarea din Bosnia Herțegovina, într-o zonă în care urmele războiului erau înca vizibile, nu a speriat-o pe Burtică. Ba mai mult, a încercat să facă haz și să glumească cu soldații bosnieci.
Suspendarea de la națională
Mihaela Burtică a jucat în echipa națională pe toate posturile laterale, atât în atac cât și în defensivă. Noiembrie 2006 a marcat startul României în campania de calificare pentru EURO 2009, campanie ce o găsea pe Mela în postura de fundaș stânga. Într-un meci contra Bulgariei desfășurat la Mogoșoaia, provocată fiind de o adversară, jucătoarea noastră reacționează și îți atrage cartonașul roșu și o suspendare dură de 7 meciuri.
Plecarea în Germania
Odată cu suspendarea de la echipa națională, în 2007 decide să plece cu ajutorul unor cunoștințe în Germania. Aici evoluează în Bundesliga 2 pentru Karlsruher SC, însă este nevoită șă muncească într-un depozit pentru a se întreține. Aventura nemțească durează un an și o săptămână după ce află că patronul echipei i-a ascuns mai multe convocări la lot. ”Fotbalul din Germania mi s-a părut mult mai avansat, păi te rupea încă de la încălzire.”
Revine în România la Ripensia Timișoara, o echipă înființată în 2006 ce în sezonul 2008-2009 obține Cupa României și titlul de vicecampioană. Pe cât de fulminantă a fost ascensiunea echipei bănățene, pe atât de abruptă a fost căderea, astfel imediat după câștigarea Cupei României sponsorii au anunțat că desființează gruparea de pe Bega. După acest episod încearcă iar calea străinătății și pleacă în Italia la Atletic Montaquila, un club de Serie B unde însă nu se acomodează și pleacă după 6 luni.
Înapoi acasă
După atât timp în pribegie, anul 2010 marchează întoarcerea acasă, în Prahova, în sânul echipei CS Brazi. Aici Mela Burtică trece din postura de jucătoare în cea de căpitan și mai apoi în cea de jucător-antrenor. În anii de glorie CS Brazi era o echipă bine închegată ce și-ar fi putut depăși condiția dacă finanțarea ar fi rămas. Totuși în 2015 clubul se deființează iar jucătoarele sunt nevoite să își caute alte echipe.
Mihaela ”Mela” Burtică este un persoanj complex al fotbalului feminin ce nu poate fi cuprins într-un singur interviu. Cu o carieră impresionantă a reușit să ne facă și pe noi, reginele textelor lungi, să nu reușim să ne încadrăm într-un singur material. Mela, așa cum e cunoscută ea de colege, mai are foarte multe de povestit și probabil o va face într-un interviu viitor.

un interviu de Ileana Szasz & Teodora Căbuț
montaj: Alexandra Diaconu
Surse foto: arhiva personală a Mihaelei Burtică