Lucia Cormoș despre cariera în fotbal

În lipsa mediatizării și a rezultatelor pare că fotbalul feminin s-a născut cu jucătoarele pe care le vedem azi la națională. La 30 de ani de la înființarea primei competiții oficiale de fotbal feminin din România istoria acestui sport încă așteaptă să fie scrisă. Există prea puține resurse, prea puține cărți și prea puțină vizibilitate a unui sport care a influențat viața a mii de jucătoare și antrenori. Astfel, istoriile personale ale fotbalistelor din acea vreme devin istoria sportului care de foarte multe ori le-a tratat deficitar în raport cu corespondetul lui masculin.

Cu o carieră de 14 ani ca jucătoare și alți 20 ca antrenoare, Lucia Cormoș Ghioc și-a pus amprenta atât asupra fotbalul feminin românesc cât și asupra celui masculin. Jucătoare marcantă a anilor ’90, a strâns peste 50 de selecții la echipa națională și și-a adăugat în palmares 6 titluri de Campioană a României cu ICIM Brașov și cu Fartec, care a preluat o perioadă echipa brașovencelor.

După retragerea din activitatea de jucătoare Lucia Cormoș s-a transformat, pentru mii de copii pe care i-a antrenat în 20 de ani, în doamna Luci. În prezent cadru didactic, posesoare de licență UEFA B, având titlul de Maestru al Sportului, doamna Luci antrenează grupele de băieți U15 și U10 ale echipei SR Brasov.

De la poarta fabricii în Divizia A

Nu se cunosc începuturile fotbalului feminin în România, însă relatările răzlețe consemnează un avânt luat de acesta în anii ’70 în cadrul jocurilor dintre reprezentantele fabricilor vremii, atât în iarbă cât mai ales în sală. Acest lucru nu a fost pe placul conducerii comuniste astfel că ecoul sălilor arhipline se stinge rapid și nu mai revine până la mijlocul anilor ’80 când, timid, turneele de fotbal feminin în sală se reiau. De aici până la jocuri amicale în deschiderea meciurilor de băieți și parafarea primei competiții oficiale au mai fost doar câțiva pași. Rodica Șiclovan notează în cartea ”File de istorie” înființarea în aprilie 1990 a Comisiei Centrale pentru fotbal feminin care patronează prima competiție oficială, denumită ”Cupa Libertatea” cu echipe din toată țara. Pe baza clasamentului din această competiție ia naștere primul campionat, în care echipele sunt împărțite în 2 eșaloane valorice: Divizia A cu primele 12 echipe și Divizia B cu 30 de echipe grupate în 3 serii.

Ca pentru multe alte fete, povestea începe cu un clasic ”jucam fotbal cu băieții pe stradă, am practicat mai mulți ani un alt sport, dar am revenit la fotbal”. Lucia Cormoș a început fotbalul la Rapid Oradea însă performanța a atins-o doar după transferul la ICIM Brașov unde avea să se facă cunoscută pe postul de fundaș dreapta.

”Împrumutasem niște ghete de la echipa de băieți și meciul s-a prelungit și alergam cu ghetele în mână”

Mai că nu îți vine să crezi când spune că multe din meciurile echipei se disputau cu tribunele arhipline, ceva de neconceput pentru realitatea de azi a fotbalului feminin. La derby-ul ICIM Brașov – CFR Craiova, care avea să decidă campioana sezonului 1990 – 1991, au asistat aproximativ 8000 de oameni. La pauză echipa din Brașov intră cu un dezavantaj după un autogol al lui Cormoș. ”1-0 la pauză. La pauză antrenorul: <Ai vândut meciul că ești prietenă cu alea de acolo>. Nu m-a motivat, mai mult m-a ambiționat, am dat golul egalizator, am dat pasă(…de gol) la 2-1 și am câștigat meciul cu 3-1, cu tot stadionul arhiplin.”

Următoarea ediție de campionat avea să fie decisă tot în meciul direct dintre cele 2 rivale, Brașov și Craiova care defilau în campionat, însă de data aceasta meciul capital s-a disputat în Oltenia unde brașovencele pierd cu un sec 2-0. La acest meci fetele au fost încurajate de o galerie numeroasă deplasată de ICIM.

În sezonul 1992-1993 ICIM revine în forță și câștigă pentru a doua oară titlul de Campioană a României, într-o manieră categorică. Pe fondul situației economice precare, ICIM Brașov este preluată de Fartec, o societate privată care susține echipa timp de două sezoane și care mai apoi o desființează chiar după ce aceasta câștigă un alt titlu național.

Mândria de a juca pentru România

La prima selecție pentru Națională se prezintă aproape 200 de fete din toată țara, era luna mai a anului 1990 iar invitația echipei Italiei la turneul din Messina (iunie 1990) trebuia onorată. Cele 26 de fete selectate intră 3 săptămâni în cantonament la Craiova unde urmează un program de pregătire intens ce va aduce într-un final primul succes internațional al României.

Jocul în tricoul naționalei era obiectivul suprem, iar zilele dinaintea reunirii lotului erau pline de entuziasm și nerăbdare. Pe vremea când nu se auzise de merchandise și strategii de marketing, pe vremea când tricourile de fotbal se făceau cu pixul în curtea școlii, să porți pe spate România era un vis. ”…păi l-am spălat (n.r. tricoul) și l-am pus afară cum se puneau atunci hainele pe sârme să-l vadă de la 10 blocuri că scrie România”.

După rezultatele bune din meciurile amicale, echipa României este invitată în ’91 la puternicul turneu de la Varna, principalul turneu de pregătire înaintea Cupei Mondiale din luna noiembrie a aceluiași an. Aici fetele conduse de Virgil Popescu au ocazia să vadă la treabă echipe precum cea a Statelor Unite, a Suediei, a Norvegiei care dominau încă de pe atunci fotbalul mondial. Repartizate în altă grupă, reprezentantele României nu au apucat să joace împotriva celor din Statelor Unite, echipă ce va câștiga prima ediție de Cupă Mondială la feminin (’91).

O zi din viața unei jucătoare la lot

Programul poate nu diferă așa mult de cel din ziua de azi însă condițiile cu siguranță au fost altele. Intervențiile în direct la televiziunile de sport lipseau cu desăvârșire, jocurile de teambuilding nu erau la modă în România, însă și atunci și acum pregătirea trebuia luată în serios.

La 3 ani de la Revoluție situația economică precară a țării se reflectă în toate domeniile de activitate, iar în fotbalul feminin meciurile internaționale vin să întărească realitatea crudă a vremii. După un joc în deplasare din preliminariile Euro ’93 jucat împotriva Olandei încheiat cu scorul de 1 – 1 (1-0), fetele aveau să se întoarcă acasă cu mai mult decât un punct. Impresionat de determinarea și dârzenia echipei noastre, sponsorul tehnic al Olandei le-a dăruit echipamente complete sportivelor: ”Pe una a văzut-o cu ghetele rupte în timpul meciului, i-a luat și ghete și noi am zis <Aoleo, mai bine le rupeam și noi>”.

Antrenorii de fotbal feminin din ’90

Chiar dacă au trecut mai bine de 30 de ani de la căderea sistemului comunist și modul în care antrenorul se raportează la jucători s-a schimbat foarte mult, parcă ecourile acelor vremuri se aud timid și azi. Cei mai mulți dintre antrenori au renunțat la a mai disciplina jucătorii prin forță fizică, însă înjurăturile încă se mai aud de pe marginea prea multor terenuri de fotbal.

”Ce bă, am venit până aici ca să mă bată o muiere?”

Deși avea meseria de frezor, Lucia Cormoș n-a putut sta departe de terenul de fotbal. După ce și-a pus ghetele în cui a început antrenoratul cu o echipă de juniori de la FC Brașov, fiind de altfel singura femeie din România care antrenează o echipă de băieți. La un turneu desfășurat la Târgu Mureș antrenorul unei echipei adverse nu a suportat înfrângerea și a izbucnit împotriva propriilor copii: „Ce bă, am venit până aici ca să mă bată o muiere?”.

Prin meseria pe care și-a ales-o, doamna Luci face un serviciu atât fetelor care vor să înceapă fotbalul dar mai ales băieților, pe care îi educă să treacă peste preconcepții și stereotipuri de gen. Ei văd ca poți să înveți fotbal și de la altcineva decât de la un mister, prof, domn.

Remarcile sexiste și atitudinea misogină n-au împiedicat-o pe doamna Luci să facă performanță și din această postură, camera plină de medalii și cupe stă mărturie. Modul în care vorbește despre copii și despre valorile pe care încearcă să le transmită te face să vrei și tu la antrenamentele conduse de dumneaei.

Condițiile precare, slaba finanțare a fotbalului feminin dar mai ales prejudecățile au fost principalele motive pentru care fetele renunțau la fotbal, și ca un arc în timp acestea bântuie și astăzi peisajul românesc.

Întrebată cum ar putea crește fotbalul feminin românesc, doamna Luci crede că fetițele ar trebui încurajate să joace în grupe de băieți până la vârsta de 13-14 ani când nu intervin schimbări fiziologice atât de mari. ”La vârsta aia ei nu fac diferența că eu joc fotbal și sunt fata și eu joc fotbal și sunt băiat, jucăm colectiv, e ceva organizat dar e colectiv, hai să jucăm fotbal!”. I-ar plăcea să antreneze și grupe de fete însă știe că e nevoie de o schimbare de mentalitate, vede adesea fete talentate la școala unde predă dar care însă nu sunt susținute de părinți.

un interviu de Ileana Szasz & Teodora Căbuț
Montaj: Alexandra Diaconu

Surse foto: arhiva personală Lucia Cormoș
Naționala României de Fotbal Feminin
Insport.ro