Prezent

Bianca Sandu: Fotbal cu optimism și cu… răbdare

Dintre toate fotbalistele pe care le cunosc și cu care am schimbat o vorbă, niciuna nu mi s-a părut că ar trata ce face doar ca pe o profesie, doar ca pe un mod de a-și ocupa timpul, doar ca pe un hobby. Una dintre cele mai puternice senzații de firesc și de apartenență le-am avut discutând cu Bianca Sandu (28), care joacă, în prezent, pe postul de fundaș al Naționalei României. Bianca are o bucurie în glas și în priviri, când povestește despre fotbal, cum rar mi-a fost dat să văd. Îmi este limpede că fotbalul o face fericită.


Născută pe 22 aprilie 1992, la Dărmănești (Prahova), Bianca Sandu a jucat pentru C.S.S. Târgoviște (2007-2010) și pentru ASA Târgu Mureș (2010-2016). În prezent, este legitimată la Diósgyőri VTK (Ungaria), alături de care a promovat, în 2017, în prima divizie maghiară, după o un campionat cu nicio înfrângere, 182 de goluri marcate și doar patru primite. La echipa națională joacă pe postul de fundaș stânga, iar la club, mijlocaș la închidere.


În curtea școlii eram capul răutăților.


Am început să joc ca orice altă colegă – alături de băieți. Nici nu știam că există echipe de fotbal feminin”, își amintește ea. „În curtea școlii eram capul răutăților.” Învățătoarea știa unde să o găsească: pe teren, fiindcă i se întâmpla să fugă de la ore ca să joace fotbal. Profesorul de sport a fost primul care a remarcat-o. „M-a luat la aruncatul mingii, la oină. S-a nimerit să fie acolo și un antrenor de fotbal. <Biancăi îi place mult să joace fotbal>, i-a spus domnul profesor”.

Pe atunci, Bianca Sandu juca și handbal. A ajuns să facă naveta de 2-3 ori pe săptămână ca să se antreneze, împreună cu o colegă, alături de echipa de fotbal masculin. A aflat apoi că la Târgoviște se juca organizat și fotbal feminin – încă nu împlinise 14 ani. Dimineața mergeam la școală în localitatea unde învățam (n. red. Dărmănești, județul Prahova), iar după-masă, la antrenamente. Ajungeam acasă tocmai seara, iar a doua zi o luam de la capăt.


Transferul la Târgu Mureș


Lucrurile au funcționat așa timp de doi ani, până când Bianca s-a hotărât să se mute la Târgoviște. S-a sfătuit cu mama ei, plecată la muncă în Italia, care a încurajat-o să își urmeze visul. A susținut-o și tatăl ei vitreg: „El mă ducea, el mă aducea. Amândoi au avut încredere în mine.

La Târgoviște, jucătoarea spune că a avut parte de ani foarte frumoși. A fost convocată la echipa națională U17 și U19. Așa a fost remarcată de antrenorul echipei de la Târgu Mureș, care pregătea și portarii de la naționala de junioare. „M-a întrebat dacă vreau să vin să joc la Târgu Mureș, și eu am crezut că glumește. Până atunci nu-mi făcuse nimeni vreo ofertă și nici nu știam că ar fi posibil.” A fost un transfer în toată regula – „Chiar au plătit pentru mine, ca să merg acolo”, râde Bianca, retrăind parcă momentele de uimire. „Aveam doar 17 ani.”



Prima „dublă” ca jucătoare profesionistă


A ajuns la Târgu Mureș în 2010. Nu știa precis dacă își dorea o carieră în fotbal, știa însă că îi place mult. Și-a dorit să încerce. Cunoștea deja mare parte din noile coechipiere, de la lotul național. A fost colegă cu Andy Herczeg și cu Andreea Părăluță. „În 2010 am câștigat campionatul și cupa la Târgu Mureș, una dintre cele mai frumoase performanțe ale clubului, de când avea echipă de fotbal feminin.”

Până în 2016, nu au reușit să o repete, pierzând mereu în fața Olimpiei clujene. Am fost tot pe locul doi și finaliste în Cupă, până în 2016, când am luat Cupa României. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din cariera mea, complet neașteptat.”



Când a trecut la fotbal profesionist, Biancăi i s-a părut că lucrurile s-au schimbat. La Târgoviște era încă în liceu, și colegele ei ba veneau, ba nu veneau la antrenamente. Ajunsă la Mureș, lucrurile s-au schimbat: „Fetele își doreau să facă performanță”, spune ea. Iar după rezultatul din 2016 a primit și o ofertă pe care a acceptat-o, deși cu inima strânsă.

Aveam trei colege din Ungaria, iar una dintre ele a primit o ofertă de la un club maghiar. A întrebat dacă mai poate lua pe cineva cu ea. Îmi amintesc că era joi, iar sâmbătă deja plecam spre Ungaria”, povestește jucătoarea.


Un transfer, o promovare și o șarjă de goluri

În februarie, se fac patru ani de când este Bianca Sandu legitimată la DVTK (Diósgyőr, Miskolc). Echipa era recent înființată (2016) și juca în liga secundă. Fetele au câștigat 22/22 de partide și au promovat în prima ligă maghiară. „Am 87 de meciuri și 43 de goluri înscrise”, spune jucătoarea. Mă minunez, sunt totuși multe goluri înscrise dintr-o poziție defensivă. „Uneori joc fundaș, deși, în ultima vreme, mai mult mijlocaș la închidere. Dar înscriu mult din faze fixe”, râde Bianca.

Reușește să marcheze de la distanță, cu capul, și din lovituri de pedeapsă. Antrenorul DVTK ține mult ca jucătoarele să stea în formație, să își respecte pozițiile. „Noroc că sunt stângace, iar asta mă ajută să șutez cu multă forță”, dezvăluie Bianca.

Sursă foto: Site DVTK

„Aici avem suporteri, fani înrăiți”


Despre orașul în care joacă acum, povestește că este destul de mare, dar că există o singură echipă de fotbal. De altfel, echipa masculină are tradiție: a fost fondată în 1910, de către reprezentanți ai clasei muncitoare locale, iar echipele acestea sunt mereu aproape de fani, pentru că jucătorii se ridică, de cele mai multe ori, din rândul lor. S-a aflat mereu în primul eșalon al fotbalului maghiar și este recunoscută pentru pasiunea suporterilor; în ultimii ani, prezența lor pe stadioane a înregistrat printre cele mai mari procente din prima ligă maghiară. În 2016, a decis să înființeze și o echipă de fotbal feminin, cu obiectivul imediat de promovare. După 182 de goluri înscrise și doar patru primite, se instala confortabil în prima divizie.

Aici avem suporteri, fani înrăiți”, spune Bianca. „Am trăit aici moment excepționale. După ce am promovat în prima ligă, am jucat în finala Cupei Ungariei, la Budapesta, la peste 200 de kilometri. La meci au fost aproape 2000 de fani. Am plâns după aceea, însă nu pentru că am pierdut – ci pentru că mi-a fost greu să îi dezamăgesc pe toți oamenii aceia, care veniseră acolo pentru noi.

Sursă foto: Site DVTK


Demersuri serioase pentru dezvoltarea fotbalului feminin


În Ungaria se fac demersuri serioase pentru dezvoltarea fotbalului feminin. „Acum, avem echipă U-7, U-9, U-14, toate etapele până la senioare. Practic, deschidem oficial academia”, spune Bianca Sandu, căreia pare să îi facă plăcere și să se implice ca antrenoare, nu doar ca jucătoare. Spune că îi plac și una, și cealaltă, pentru că îndrăgește copiii și sentimentul este reciproc. „Când am venit, nu prea știam limba. Tot ce știam prinsesem de la Târgu Mureș. Antrenorul a fost cel care a insistat, pentru că voia să vorbesc și în public, cu presa de exemplu.”

Timp de un an și jumătate, antrenorul de la DVTK le-a dat lecții de maghiară stranierelor. Bianca le avea în echipă pe Corina Olar (fostă jucătoare în naționala României), dar și colege din Serbia. De altfel, antrenorul este o figură importantă pentru prezentul și viitorul profesional ale Biancăi. El și-ar dori ca ea să își încheie cariera de jucătoare la club și să rămână acolo pentru a antrena mai departe echipele de junioare.

Parcursul Biancăi la echipa națională


La Naționala României, Bianca Sandu a jucat la U-17 și U-19. A fost selectată prima dată la echipa de senioare în 2012, apoi nu a mai fost convocată în jur de cinci ani. După seria de meciuri excelente de la DVTK, au venit din nou convocările la națională, chiar în timpul unui turneu din Ungaria, în care a și marca împotriva țării „adoptive”.

Rugată să-și descrie experiența la echipa națională, Bianca spune că este „o onoare, la fel ca pentru orice altă jucătoare. Mă mândresc cu asta.” I se pare uneori derutant, când antrenorul de la Națională vede lucrurile diferit de cel de la club, dar, în mare parte, i se pare că viziunile lor privind jocul și strategia se îmbină.


Cred că fotbalul, și mai ales antrenoratul, m-au învățat să fiu mai calmă, apreciază Bianca. A lucrat și cu fetițe, și cu băieței, cu puști care-i ajungeau doar până la genunchi, iar asta a ajutat-o să deprindă răbdarea. Și cum rămâne cu fetele care vor să se apuce de fotbal, mă întreb și o întreb, pentru că fotbalul feminin rămâne, în continuare, o direcție controversată în țară.


Pentru generația ce vine


„Faceți ce vă place”, spune Bianca.Dar să știți că e nevoie de sacrificii și de multă muncă”. Este de acord că, față de perioada în care a început ea fotbalul, fetele au mai multe oportunități, pentru că există mai multe echipe, de exemplu, ceea ce permite chiar și celor din comunități mai mici să joace.

Ea a plecat din Dărmănești tocmai la Târgu Mureș, via Târgoviște, unde a fost necesar să se adapteze repede la echipă și la oraș. „În prima discuție cu antrenorul, am întrebat dacă trebuie să dau bacalaureatul în limba maghiară, sau pot și în română”, râde Bianca, amintindu-și.


Practic, începi o viață nouă, departe de familie și de prieteni. Eu nu puteam merge acasă decât de două ori pe an, vara și iarna. Mai greu a fost până ce m-am obișnuit cu gândul”, mai spune ea. Cum de interes este și partea de pregătire fizică, esențială pentru orice sportiv(ă), Bianca afirmă că, în România, se pune mai mult accent pe aceasta decât în Ungaria.

La echipa de club DVTK a luat prima dată contact cu vestele conectate la GPS, care „nu mint”, cum spunea ea. La început, i s-a părut ciudat, cu toate că era corect să își dea seama cât alerga, concret. După o vreme, s-a obișnuit.

Revenirea anevoioasă i-a sporit pofta de joc



Despre 2020, Bianca povestește că a coincis cu o perioadă dificilă. Din iunie 2019, accidentările s-au ținut lanț. După dureri cumplite în zona inghinală și o suită de ecografii care nu au elucidat motivele, abia la Budapesta a aflat că era vorba despre hernie. A suferit o intervenție chirurgicală, iar medicii și antrenorul i-au spus că se va recupera foarte repede. Dar nu a fost așa.

A trebuit să o iau de la zero. Practic, am reînvățat să merg. Abia în septembrie, octombrie am revenit pe teren, iar în ianuarie 2020 s-a declanșat pandemia.” La un amical cu Olimpia Cluj, s-a accidentat din nou: fractură de metatarsian. Picior în ghips. Între timp, meciurile au fost anulate, din pricina pandemiei de COVID-19, iar ea a făcut recuperare și, încet, încet, și-a revenit. „A fost însă dificil și tare ciudat”, povestește ea. „Trei luni am făcut doar alergări și bicicletă.


În martie vor reîncepe, cu primul meci de Cupă. Nici nu vă dați seama cât e de greu să stai pe margine și să te uiți, cât ești accidentată! A fost una dintre cele mai urâte perioade din cariera mea, dar partea bună a fost că am avut condiții OK pentru a mă recupera.

Top trei


Discuția cu Bianca mi-a adus un zâmbet care nu mai pleacă. Optimismul pe care îl degajă, chiar și atunci când vorbește despre dificultăți precum accidentările sau condițiile impuse de pandemie, este molipsitor. Mă gândesc cât de mult contează, pentru o fotbalistă, să știe că beneficiază de susținerea celor dragi, dar și de aprecierea și implicarea fanilor și întregului sistem.

Top trei cele mai frumoase amintiri fotbalistice? vreau să știu. Prima ar fi câștigarea Cupei României din 2016 – o bucurie de nedescris. Meciurile jucate în tricoul Naționalei, cu siguranță. Și apoi, finala Cupei Ungariei, când au venit să ne susțină mii de oameni. Nici măcar nu-mi dădeam seama ce se întâmplă, pentru că toată lumea plângea în tribună și, deși noi pierdusem, ei știau cât am luptat.



un interviu de Iulia Dromereschi

surse foto: arhiva personală a Biancăi Sandu

Naționala României de fotbal feminin

dvtk.eu

Mihai Cibia – www.sporturescu.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *