Junioarele României: Episodul 9 – Alexandra Mitra
Continuăm proiectul început în primăvară prin care vă făceam cunoștință cu junioare de mare perspectivă. De data acesta am poposit la Craiova, un oraș care de-a lungul istoriei a dat campioane și vicecampioane în fotbalul feminin și una din cele mai bune fotbaliste din toate timpurile, Victorina Simion. Din satul Negoiești, comuna Melinești (Dolj) vine Alexandra Mitra, căpitan la junioarele Universității Craiova și la Naționala Feminină U15.
Nume: Alexandra Maria Mitra
Originară din:
sat Negoiești, com Melinești, Dolj
Vârsta: 14 ani (2009)
A evoluat la:
Universitatea Craiova (2021 – prezent)
Meciuri la loturile naționale: 12
Alexandra Mitra a început să joace fotbal în jurul vârstei de 9 ani, alături de fratele ei și alți băieți din curtea școlii. În 2021 ajunge la Universitatea Craiova, sub îndrumarea Aurorei Ungureanu Dobre și a lui Marian Dobre, unde reușește să se remarce.
În această perioadă Alexandra se află împreună cu lotul național U15 în Polonia, la un stagiu de pregătire în cadrul căruia va juca și două meciuri amicale. Vorbește cu entuziasm de experiențele de la lot și relația cu colegele ei. ”La început nu prea cunoșteam fetele, erau adversarele mele, dar pe parcurs am văzut că fetele sunt de treabă și că și ele au același interes ca mine, să câștigăm și să ajungem undeva sus. Cu toate mă înțeleg foarte bine, dar m-am împrietenit foarte mult și cu fetele de la Timișoara, chiar dacă este ciudat deoarece ne duelăm în campionat.”
Pe larg despre aspirații si planuri de viitor în interviul de mai jos:
Disclaimer
Nominalizările pentru proiectul ”Junioarele României” au fost făcute de către cluburi de fotbal feminin care pun accent pe dezvoltare juvenilă. Dacă aveți propuneri de tinere talentate născute în 2007, 2008, 2009 vă încurajăm să ne scrieți pe contact@fotbalfemininromania.ro.
Reporter: Teodora Căbuț
Videograf: Ileana Gabriela Szasz
Montaj: Alexandra Diaconu