Junioarele României: Episodul 12 – Noa Maxim
Începem 2024 cu o nouă echipă care dă fotbaliste pentru rubrica ”Junioarele României”, Concordia Chiajna. Din București, Noa Maxim evoluează pe postul de mijlocaș lateral pentru gruparea din Ilfov. La doar 15 ani măsoară 1,76 m înălțime și e gata să dea piept cu competițiile de senioare.
Nume: Noa Rebeca Maxim
Originară din: București
Vârsta: 15 ani (iunie 2008)
A evoluat la:
Club Sportiv Santos (2014 – 2021)
ProSport București (2021 – 2022)
CSM Alexandria (2022)
Concordia Chiajna (2023 – prezent)
Convocări la națională: 3
A început fotbalul organizat la 6 ani în cadrul Clubului Sportiv Santos, într-o grupă de băieți, îndrumată fiind de profesorul Bogdan Vasilache. Dacă inițierea a fost făcută cu băieții, perioada de dezvoltare a purtat-o pe Noa pe la mai multe echipe precum: ProSport, CSM Alexandria și echipa actuală, Concordia Chiajna.
”Nu te lăsa demoralizată!”
Deși societatea a evoluat mult în ultimul deceniu, preconcepțiile despre rolurile fetelor încă mai sunt prezente. ”Nu m-au susținut toți de la început, că nu credeau că fetele pot să joace fotbal, că ele nu sunt în stare, dar nu s-a dovedit să fie așa.”
Pentru fetele care joacă fotbal sau cele care vor să se apuce acum, Noa are un sfat: ”În primul rând să nu se lase demoralizate pentru că nu ajută cu nimic, și să nu lase comentariile rele să le afecteze. Până la urma dacă asta e pasiunea lor, să continue, că până la urmă o fac pentru ele, nu pentru alții.”
Noa Maxim se autocaracterizează drept o jucătoare cu o tehnică bună de pasare și de șut, la care se adaugă înălțimea și viteza care vin ca un plus. Toate răspunsurile la întrebări în interviul de mai jos.
Disclaimer
Nominalizările pentru proiectul ”Junioarele României” au fost făcute de către cluburi de fotbal feminin care pun accent pe dezvoltare juvenilă. Dacă aveți propuneri de tinere talentate născute în 2007, 2008, 2009 vă încurajăm să ne scrieți pe contact@fotbalfemininromania.ro.
Reporter: Teodora Căbuț
Videograf: Ileana Gabriela Szasz
Montaj: Alexandra Diaconu