Junioarele României: Sonia Bumbar
Ce deosebește o jucătoare de perspectivă față de restul jucătoarelor de fotbal? Să fie oare colectivul, meritul antrenorului, munca din teren și din afara lui, antrenamentele individuale? Sau să fie spiritul, atitudinea și pofta de a juca fiecare meci până la ultimul strop de energie?
În oricare dintre situații, un lucru e cert: ai nevoie și de un context potrivit unde să-ți pui calitățile în valoare și de noroc. Pe care ți-l faci sau nu singură, în funcție de susținerea celor din jur, dar mai ales a familiei și mai ales când ești la o vârstă fragedă.
Sonia Bumbar are 15 ani și evoluează pe postul de mijlocaș central pentru U Olimpia Cluj. Până acum Sonia Bumbar are 15 ani și evoluează pe postul de mijlocaș central pentru U Olimpia Cluj. în 2018 și 2019 și alte două la senioare. Originară din Ruscova, Maramureș, Sonia a avut apariții și sub tricolor pentru selecționatele U15, U17 și U19.
Fotbalul, ca o mănușă
Începutul în fotbal a fost cât se poate de natural pentru Sonia, care a descoperit fotbalul atât datorită fratelui ei, care este și el fotbalist la Gaz Metan Mediaș, cât și prietenilor ei de acasă. ”Obișnuiam să jucăm pe maidan după ce terminam cu școala, acolo îmi petreceam majoritatea timpului. ” Am putea spune că fotbalul a descoperit-o pe Sonia, în acest caz, care mai târziu, a început să practice sportul rege într-un cadru organizat cum bine știți deja că se practică până la vârsta de 14 ani, într-o echipă de băieți din Sighet. ”Făceam naveta de câteva ori pe săptămână, eu locuind la aproximativ 45 de kilometri de locația clubului.”
Cu timpul, Sonia a început din ce în mai mult să realizeze că vrea să practice fotbalul pe termen lung. Să se exprime prin fotbal, pentru Sonia, înseamnă să zboare pe teren. Din acest motiv, și-a convins părinții să o lase să joace pentru U Olimpia Cluj aducându-le argumente solide pentru care o fată de doar 11 ani se mută în alt oraș pentru a face performanță în fotbal. ”A fost nevoie doar să le spun că ar fi mai bine să plec când sunt încă mai micuță, ca să mă pot dezvolta mai repede. Am adăugat că ar fi mai bine ca acest lucru să se întâmple la cel mai titrat club de fotbal feminin din România.”
În lumea mare
Faptul că a trebuit să plece de acasă nu a scutit-o nici de momente grele, nici de provocările ce vin la pachet cu distanțarea față de familie, însă Sonia e sigură că toate aceste sacrificii sunt cu un scop mai mare, pentru dezvoltarea ei personală și profesională. Niciun succes nu vine fără sacrificiu. ”Părinții știau că iubesc acest sport și cu toate că nu le-a fost ușor să mă lase, au fost convinși că dacă mă lasă la U Olimpia Cluj, aceasta o să fie cea mai bună decizie. Toată lumea m-a primit cu brațele deschise la Cluj și m-a ajutat oricând am avut nevoie. Ceea ce se întâmplă în continuare. În satul meu nu erau posibilități de a practica fotbalul feminin, în schimb, la Cluj am multe oportunități, inclusiv de a juca în UEFA Women’s Champions League.”
Fotbalul îi oferă Soniei curaj, dar mai ales un scop. Unul destul de măreț, la care nu visează multe dintre practicantele fotbalului românesc. ”Mi-am setat obiective înalte, iar până acum, sper că am arătat ce pot la toate turneele de dezvoltare la care am participat fie cu școala, fie cu echipa de club. Fotbalul a devenit o parte din mine, din rutina mea zilnică, iar dorința de a fi din ce în ce mai bună pe zi ce trece, crește odată cu mine. Încerc să mă reinventez, să învăț ceva nou în fiecare zi, să prind mai multă viteză și forță și totodată, și mai mult curaj.”
Importanța competițiilor de junioare
În palmaresul Soniei, se numără multe premii individuale, dovadă clară a faptului că face diferența pe teren de cele mai multe ori, mai ales atunci când își propune. La ediția 2017-2018 a Cupei Tymbark Junior, Sonia a fost desemnată cea mai bună jucătoare a finalei dintre Școala Iuliu Hațieganu (Cluj-Napoca) și Școala Gimnazială Segarcea (Dolj). ”Am fost foarte bucuroase, mai ales după ce în ediția precedentă nu am reușit să urcăm pe podium. Posibil să fi fost și aceasta o rampă de lansare. Cu siguranță am avut multe de învățat după acel eșec. Am mers cu o altă atitudine, atât eu, cât și colegele mele.”
De asemenea, în urmă cu doi ani, când era în clasa a VIII-a, Sonia a participat la Gimnaziadă, unde a fost căpitanul echipei și a obținut locul 1, după ce a învins în finală echipa Școlii Gimnaziale „Regele Mihai I” din Drobeta Turnu Severin. Mai mult, la Turneul “Fotbal și feminitate”, disputat în decembrie 2018 la Cluj-Napoca, U Olimpia Cluj a învins-o în finală pe Vasas Femina Odorhei, iar Sonia a fost numită cea mai bună jucătoare a turneului. Și lista va continua cu siguranță pentru că Sonia pare de neoprit în drumul spre îndeplinirea celei mai mari dorințe: aceea de a obține Balonul de Aur feminin și de a fi comparată din punct de vedere fotbalistic cu Megan Rapinoe, Ada Hegerberg sau Alex Morgan.
Pași mici pentru viitor
La echipa națională, Sonia a adunat puține selecții până acum din cauza unei accidentări și a pandemiei. A reușit să participe la 2 turnee programate în Turcia chiar înainte ca pandemia să ne țină pe toți în case. ”Am avut o selecție la U15, dar a trebuit să mă întorc acasă din cauza unei accidentări. Îmi aduc aminte că am fost foarte supărată, era o oportunitate foarte bună de a arăta de ce sunt capabilă. M-am simțit ca și cum ar fi fost sfârșitul începutului. Apoi, însă, a urmat selecția la U17 din iarna anului trecut, și am plecat la 2 turnee din Turcia. Am mai fost convocată în acest an la U19. Aș fi putut să mă demoralizez după ghinionul de la U15, dar am continuat să muncesc și mai tare și iată că au venit și celelalte convocări de care sunt foarte fericită.”
Încă nu a sosit momentul să fie selecționată și la echipa de senioare, însă Sonia își dorește foarte mult să ajungă să joace la cele mai importante turnee și campionate inter țări. ”Îmi doresc din tot sufletul să ajung acolo. Momentan, mă concentrez pe prezent, dar bineînțeles că toată munca din prezent e direcționată pentru o versiune mult mai bună în viitor.”
Mai e mult până departe?
Pentru Sonia, majoritatea timpului înseamnă odihnă și relaxare. Nu ezită să includă în activitățile ei și câte un film sau serial, dar ar fi mult mai încântată dacă ar putea ieși mai mult cu prietenii, care o descriu ca fiind ”o fată ambițioasă și muncitoare.” Chiar dacă iubește fotbalul, iar fotbalul o iubește pe ea, Sonia a avut și câteva momente în care a vrut să renunțe. A oprit-o motivul pentru care a plecat în primul rând de acasă: acela de a ajunge la un nivel cât mai înalt în fotbalul mondial.
2020 nu a fost un an foarte bun din multe puncte de vedere, însă Sonia a reușit să treacă peste provocări cu ajutorul familiei și al clubului. Nu a încetat nicio clipă să se pregătească, chiar dacă a fost impusă starea de urgență. ”Obișnuiam să facem antrenamente pe Zoom, de aceea, pe plan sportiv nu îmi lipsește nimic. Totul ține doar de mine! Pandemia a avut un impact destul de mare asupra mea. Am pierdut mult din punctul de vedere al pregătirii, dar am reușit să trec peste datorită ajutorului primit de la staff-ul clubului. Mi-a fost dor de antrenamentele și de meciurile cu echipa. În toată perioada asta, mi-am dat seama că nimic nu este sigur și că totul se poate schimba într-o secundă. Trebuie să învățăm să apreciem fiecare moment, mai ales pe terenul de fotbal.”
Desigur, într-o echipă ca cea a Olimpiei concurența este mare. Chiar dacă nu este mereu în primul 11, acest lucru nu o demotivează. ”Mai mult mă încurajează să muncesc mai mult, ca să îmi merit locul, iar atunci când intru pe teren încerc să dau totul ca să îmi ajut echipa.”
Până anul acesta, nu o cunoașteam pe Sonia personal, dar văzându-o jucând și antrenându-se, am înțeles de ce Sonia este o piesă importantă pentru naționalele U17 și U19. Aleargă în minutul 90 cum aleargă încă din primele secunde ale meciului, e neobosită, neînfricată, are toate calitățile unei jucătoare cu potențial. Acum depinde doar de ea, de grija față de ea și de deciziile pe care le va lua pe viitor. Nu ne rămâne decât să o susținem, să o încurajăm și să ne dorim pentru ea să aibă meciuri și momente de strălucire pe teren, dar și în afara lui.
un interviu de Diana Gheorghe & Ana-Maria Mîndruță
Surse foto: arhiva personală Sonia Bumbar