Junioarele României: Anda Jivan – vorbe puține, mingea la picior
În fotbalul feminin românesc sunt tot mai multe jucătoare, și uneori devine dificil să le urmărești evoluțiile. Pentru portretul de astăzi, am primit o recomandare din partea Laurei Rus, jucătoare cu experiență și cu un palmares impresionant, care ne-a povestit despre coechipiera sa de doar 16 ani, din apărarea ACS Fortuna Bechicerecu Mic, alături de care a disputat multe meciuri reușite în prima ligă.

Anda Gabriela Jivan s-a născut pe 8 martie 2005. A început fotbalul la CFR 1933 Timișoara, iar acum este fundaș la ACS Fortuna Becicherecu Mic. În 2018 a fost selecționată pentru prima dată în echipa națională de junioare a României.
Primii pași și primele pase
Comloșu Mare este satul de reședință al comunei cu aceeași nume, din județul Timiș. Se află la 60 de kilometri de Timișoara și acolo a început să joace fotbal Anda Jivan: într-o echipă mixtă, în care era singura fată. „De mică mi-a plăcut să bat mingea, mi se părea că mă atrage ca un magnet. Jucam cu băieții din sat, deși, la început, mi se părea că joacă mai bine decât mine”, își amintește ea. Într-adevăr, Anda se simte mult mai confortabil cu mingea la picior decât în fața microfonului, așa că am decis să îi susținem povestea cu opinii ale Laurei Rus și Andrei Vela.
Anda a făcut primii pași în fotbalul „mare” la echipa de junioare a clubului CFR 1933 Timișoara. Aici a apucat să joace doar un singur sezon pentru că echipa de pe Bega s-a desființat în toamna lui 2018. Antrenoarea sa, Andra Vela, a văzut potențial în micuța fotbalistă, așa că, în 2019, Anda Jivan ajunge la Fortuna Becicherecu Mic. „Meciurile mele erau la junioare, însă antrenamentele le făceam cu echipa de senioare”, spune ea. „Ca să poți juca la senioare, trebuie să ai 15 ani.” Să joace la o echipă cu o creștere constantă, foarte bine situată în clasament, i se pare un pas foarte important în carieră.

Echipa de club, o experiență intergenerațională
„Anda a venit cu un talent deosebit, nativ, neșlefuit. În timp, și-a adăugat jocului elemente tehnice și tactice, iar acum consider că, deși încă e la o vârstă fragedă în fotbal, jocul ei e matur, corect și complex”, o descrie antrenoarea Andra Vela, fostă jucătoare la Ripensia 2000 Timișoara și la Queens Park Rangers Ladies. „Își dăruiește fiecare secundă din joc pentru echipă și fotbal în sine”, adaugă Vela.
Ce este diferit pentru Anda la noua echipă? „Antrenamentele. În fiecare săptămână, ne antrenăm de cinci ori. Uneori mai avem liber după câte un meci. Lucrăm și partea fizică, și partea tactică”. De altfel, antrenamentele și meciurile trebuie împăcate și cu școala. Anda este elevă în clasa a IX-a la Liceul cu Program Sportiv „Banatul” Timișoara, unde acum există clasă mixtă de fotbal. „Profesorii știu că joc într-o echipă profesionistă și sunt înțelegători când sunt mai obosită la școală, sau când trebuie să plec în deplasare și mai lipsesc”, explică ea.

Senioare pentru junioare
Întrebată cum s-au adaptat junioarele care au început să joace la echipa „mare”, Laura Rus a declarat că i se pare că integrarea lor a mers foarte bine. „Noi vorbim de la egal la egal cu ele și mă bucură că putem avea aceste discuții. Creștem împreună, și deși avem nevoie de timp pentru a deveni o echipă cu adevărat închegată, cred că e o șansă uriașă de a învăța unele de la celelalte”. Anda mai precizează și: „Contează foarte mult pentru mine și că am susținerea familiei. De exemplu, tatăl meu este foarte implicat și vine la toate meciurile mele. Am o relație foarte bună și cu antrenorii, pe care-i consider a doua mea familie”.
Dacă Anda își amintește cu mândrie că a reușit să marcheze chiar în debutul la senioarele Fortunei, coechipiera sa, Laura Rus, îi remarcă seriozitatea jocului și productivitatea. „Are o doză de nebunie pozitivă”, râde ea. „Deși are doar 16 ani, am avut câteva meciuri de Liga 1 foarte bune împreună”. Din postura de fundaș Anda Jivan și-a trecut în cont două goluri marcate în sezonul acesta pentru Fortuna. „Anda e o persoană foarte amuzantă”, povestește Laura Rus, coechipiera sa de la Becicherec. „Sunt bucuroasă că o pot ajuta să se motiveze. E o jucătoare de perspectivă și sper să ajungă unde își dorește, în viitor.”

Naționala României
Anul 2018 a fost unul special pentru Anda Jivan, marcând prima selecție la lotul național de junioare U15. Anul trecut, a fost cu echipa în cantonament, în Turcia, și i s-a părut o experiență deosebită. Se înțelege foarte bine cu coechipierele. „Echipa națională este locul unde sunt mereu antrenate cele mai bune jucătoare din România, indiferent că ne referim la junioare sau senioare”, explică antrenoarea Andei de la Becicherec, Andra Vela. „Acțiunile echipei naționale le oferă jucătoarelor convocate posibilitatea de a se antrena cu cele/cei mai bune/i, atât ca jucătoare, cât și ca staff. Ritmul impus și adversarii sunt evident mai puternici și acest tip de competitivitate aduce progresul”.
Când are timp, jucătoarea Becicherecului reușește să urmărească și meciuri din campionatele puternice de fotbal feminin din lume. Îi place Alex Morgan, atacantă la Orlando Pride, cunoscută și în Europa în special după perioada petrecută la Olympique Lyon. Dintre fotbaliști, în schimb, îi plac Ianis Hagi și Neymar. Se mai inspiră urmărind clipuri, dar îi place să își analizeze și propriile prestații. „Învăț exersând, executând, dar și urmărind evoluțiile altora sau chiar pe ale mele, ca să văd unde pot să aduc îmbunătățiri.”

Viitorul începe acum
„Eu recomand cu drag și altor fete să facă sport – și nu doar fotbal. Despre fotbalul feminin cred însă că acum crește, că se dezvoltă, și că se schimbă”, spune Anda. În sezonul următor vede o competiție mult mai strânsă, pentru că i se pare că multe echipe arată foarte bine și că vor exista mai multe contestatare la titlu. „Eu sper că vom câștiga noi, bineînțeles”, afirmă ea.
Andra Vela, secunda Fortunei, vede multe jucătoare care, alături de Anda, pot ridica nivelul campionatului intern. „Anda poate fi un pilon de bază al acestei creșteri, într-un campionat care are nevoie de structură, de organizare și de profesionalism”, spune ea. Laura Rus este de părere că jucătoarea are trebui „să lupte pentru ceea ce își dorește, să fie ea însăși, să muncească mult pentru a putea progresa și să vrea mereu să învețe, pentru că fotbalul ne va da lecții, chiar și atunci când credem că am învățat tot”.
Un material de Iulia Dromereschi
Surse foto: Diana Coltofean
Pagina oficială ACS Fortuna Becicherecu Mic
Arhiva personală a Andei Jivan