INTERVIU: Andreea Părăluță, între accidentare și un nou început

La începutul lunii trecute am avut ocazia să stăm de vorbă cu Andreea Părăluță, portarul Naționalei Feminine. Legitimată la Levante și împrumutată până în vară la Fortuna Hjørring, este printre puținele jucătoare române care mai au contact cu fotbalul feminin european și poate împărtăși din vasta-i experiență.

Andreea Părăluță revine în poarta României după o ruptură de ligament încrucișat anterior, o accidentare ce a devenit foarte frecventă în rândul fotbalistelor. La peste un an și jumătate de la incident, Părăluță vorbește deschis despre ce s-a întâmplat și sinuosul proces de recuperare. ”M-am accidentat fix cu două zile înainte să începem campionatul în Spania, la un antrenament, la o lovitură de corner, am ieșit pe centrare și m-am ciocnit în aer cu o colegă. Am aterizat pe piciorul drept și în acel moment genunchiul meu a mers înăuntru, cum se spune, și am simțit o durere destul de mare. Știam că ceva nu este în regulă, am ieșit din antrenament.”

Un pas în fața celuilalt

Ai lipsit destul de mult, peste un an în care ai stat în afara terenului. Cum a decurs recuperarea ta?

”Pot să spun că destul de greu, dar cred că asta m-a făcut mai puternică. Foarte multe ore petrecute singură în sală, bine, singură, cu echipa care făceam recuperarea, dar nu eram alături de colegele mele, nu eram pe teren cu ele.

În procesul acesta de recuperare, ele au fost tot timpul alături de mine, încurajându-mă și susținându-mă să nu arunc prosopul, cum se spune, așa, o expresie în spaniolă. Și cum am spus, psihologul. Aveam ședințe săptămânal în care îmi spuneam oful.”

Și asta te-a ajutat, a contribuit la tot?

”Da, pentru că tu intrai la un moment dat într-o monotonie. Veneai la antrenament, știai când mergi în sală, aveai exercițiile pe care ți le dădea antrenorul dar era ca și cum ai face același lucru în fiecare zi și pentru asta cumva ai nevoie de ceva să te motivezi. Atunci sunt anumite etape în procesul de recuperare. După trei luni aveai voie să alergi, deja făceai un schimb, făceai altceva, era ceva nou. La șase luni ești afară pe teren, faci pase dar între timp, în săptămânile precedente, să vii și să faci același lucru iarăși intri ca într-un fel de monotonie. Și ai nevoie de o motivație extra să ieși din asta și să continui să lupți pentru tine și pentru a reveni cât mai ok, cât mai bine, cât mai repede.”

O nouă șansă pentru Națională

Primul tău meci oficial, după accidentare, a fost chiar în poarta României, cel din decembrie 2023. Cum l-ai simțit? Cum a fost pentru tine să revii după atâta pauză?

”Sincer, am avut foarte mari emoții, ca și cum aș fi jucat probabil pentru prima dată iarăși. Au fost cu o seară înainte deja, aproape nici nu puteam să dorm. Ideea e că eu îmi doream foarte mult să revin și să fie cu victorie, chiar în meciul acela nu s-a întâmplat să fie cu victorie, s-a întâmplat să și greșesc la gol. A fost un moment, după meci, nu știam dacă să mă bucur neapărat că am revenit sau să fiu tristă că nu am câștigat și nu am revenit cum am vrut, cum aș fi așteptat. Dar în fotbal ai și a doua șansă și trebuie să mergi mai departe așa că am continuat să mă antrenez și să revin la cea mai bună formă.”

Acel meci a fost într-o campanie terminată cam nefericit pentru noi. Ce îți propui pentru actuala campanie? Suntem la debut și România are o nouă șansă.

”Eu, atât personal cât și la nivel de echipă, îmi doresc foarte mult să promovăm în Liga B, să câștigăm toate meciurile din grupa aceasta și să ajungem la baraj pentru că avem o nouă șansă să ne calificăm la Campionatul European. Chiar dacă suntem acum în Liga C, cred că se poate avem acele meciuri la baraj sper să avem și noroc puțin și să meargă totul așa cum am plănuit”

Apropo de baraj, dacă ar fi să ne calificăm mai departe, ce adversar ți-ai dori? Ți-ai dori un adversar de calibru sau poate un adversar cu nume mai puțin sonor?

”Sincer, un adversar cu nume mai puțin sonor. Nu știu acum, un adversar de calibru nu știu dacă suntem neapărat pregătite pentru a înfrunta un adversar așa. Atunci probabil m-aș aștepta la o echipă poate cu care ne-am mai întâlnit în grupa B, Finlanda, probabil Cehia, Polonia. Cred că se poate întâmpla orice la un astfel de meci cu o astfel de miză, dar nu putem uita că noi acum trecem printr-o schimbare, încercăm să creștem și jucătoarele mai tinere. Eu sunt puțin mai realistă și dacă am avea noroc de un adversar cu mai puțin nume, cred că ar fi mult mai bine.”

”Acum fotbalul feminin e din ce în ce mai intens, mai agresiv, mai fizic”

Știu că în perioada 2021, 2022 au fost multe accidentări la genunchi la Levante. Cred că o colegă de-a ta de post era în aceeași situație, tot cu o accidentare de ligamente. De altfel și în fotbalul mare sunt poate mai dese genul acesta de accidentări la fotbaliste care au un volum mare de muncă. Crezi că a fost ceva din modul de pregătire sau care este explicația pentru care au fost așa multe accidentări în acea perioadă la voi?

”Nu cred neapărat că modul de pregătire, cred că mai mult schimbarea aceasta în fotbalul feminin, intensitatea, ritmul, mai multe meciuri. Campionatul în Spania acum are 16 echipe, sunt mult mai multe meciuri decât înainte, plus Supercupă, plus Cupă. Cred că loturile nu sunt atât de lărgite ca la băieți. Avem multe jucătoare care au foarte multe minute și sunt obosite, atunci nu cred că e neapărat o chestie din pregătire. Cred că este, nu o problemă, ci volumul crescut și mai ales că acum fotbalul feminin e din ce în ce mai intens, mai agresiv, mai fizic  și atunci e normal ca și jucătoarele în procesul ăsta de adaptare să li se întâmple aceste accidentări.”

Când ți-ai dat seama că vrei să faci pasul mai departe, că poate e timpul să îți explorezi puțin opțiunile și să pleci de la Levante?

”Eu am petrecut la Levante în total 5 ani și jumătate, dar după ce m-am accidentat s-au cam schimbat lucrurile și cu antrenorul. El a fost sincer cu mine a spus că nu se bazează pe mine, mai ales din cauza că vin după o accidentare de lungă durată. El deja avea echipa construită și avea alți portari pe care a decis să se bazeze, iar eu în acel moment am știut ce vreau. Am știut că vreau să joc, am știut că trebuie să revin să joc și să am minute și atunci am decis să fac acest pas de a merge la o altă echipă în care să am minutele dorite, să fiu fericită pe teren să dau totul pentru echipă și cam așa a venit și acest pas.”

Continuă Părăluță la Levante?

După aproape 8 ani în Spania, ai jucat mai mult în Spania decât în România, ai plecat în Nordul Europei. Cum a fost șocul ăsta cultural pentru că e o diferență foarte mare?

”Șoc cultural sau șoc termic? Da, am plecat din Spania unde era foarte cald, și în Danemarca acum este foarte frig dar trebuie să te obișnuiești, trebuie să te adaptezi la orice condiții. Și trebuie să poți și unde situația nu ți-e atât de favorabilă, decât unde ți-e favorabilă. În rest, ca și persoane, ca și oameni ce am întâlnit acolo este super ok, foarte primitor. Deci nu am avut o problemă în a mă adapta.”

La vară îți expiră contractul cu Levante. Date fiind declarațiile CEO-ului lui Levante cu privire la reducerea bugetului secției feminine și focusul pe revenirea echipei masculine în La Liga, cât de realist este ca tu să continui sau să ți se propună un nou contract?

”Un nou contract mi s-a propus, în momentul de față nu știu exact ce o să se întâmple doar atât pot să spun că mi-aș dori o schimbare și încă nu știu sigur dacă o să rămân la Levante.”

Iei în calcul și o posibilă reîntoarcere în țară?

”Nu!”

La final de interviu an întrebat-o pe Andreea care crede că este cea mai subestimată jucătoare din campionatul Spaniei. După ceva timp de gândire, a venit și verdictul: ”Graham Hansen! E prea bună și nu o bagă nimeni în seamă. Sper să câștige ea Balonul de Aur sezonul ăsta!”
Următorul meci pentru Naționala Feminină va fi pe 31 mai 2024, în compania naționalei Bulgariei, de la ora 19:00 pe stadionul Arcul de Triumf din București.